Prima ediţie a turneului WTA 250 “Bad Homburg Open presented by Engel & Völkers”, care se dispută pe iarbă, s-a încheiat cu victoria unei reprezentante a gazdelor.
Credit Foto: @badhomburg
Rezumatul video al finalei, la sfârşitul ştirii
În finala disputată astăzi, am putut urmări un meci de un bun nivel cu destule puncte spectaculoase, ceva mai echilibrată decât o arată scorul, dar pe de o parte învinsa a ratat câteva puncte importante şi pe de alta, învingătoarea şi-a păstrat forma excelentă aratată ieri în cele două partide, mai ales la cea din semifinale.
Angelique Kerber (28 WTA) [4] – Katerina Siniakova (76) 6-3, 6-2
Partida a durat 1h25′.
Siniakova a reuşit primul break din meci în jocul 3, dar Kerber a revenit cu trei game-uri câştigate la rând, dintre care două la primire – pentru 4-2. Jucătoarea din Cehia a mai făcut un break la acel scor, dar cea din Germania a câştigat următoarele patru jocuri, care i-au adus primul set şi un avantaj de 2-0 în al doilea.
Katerina a salvat la acel scor 3 mingi de 0-3 – cu dublu break – şi apoi a egalat. Dar Angelique a mai câştigat încă o dată la primire. La 3-2 a salvat două mingi de break, apoi a reuşit un voleu de rever minunat la fileu
✨ Spellbinding shot ✨@AngeliqueKerber delights the crowd with this winner! #BadHomburgOpen pic.twitter.com/XB8SPQH4VZ
— wta (@WTA) June 26, 2021
şi de acolo s-a dus glonţ spre linia de sosire, Siniakova reuşind doar să salveze primele două mingi de meci [mingea de titlu, în galeria video de la sfârşitul ştirii].
Angelique (lider WTA timp de 34 de săptămâni în trei serii, prima dată pe 12 septembrie 2016, 33 de ani) a câştigat aici primul titlu după cel de la Wimbledon 2018, al 3-lea pe iarbă – primul la WTA 500 Birmingham 2015 – [7 pe hard, 3 pe zgură] şi al 13-lea al carierei:
- 3 de Grand Slam, celelalte două la Australian Open şi US Open 2016
- 7 WTA 500 (Premier)
- 3 WTA 250 (International)