Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography

Simona Halep a trecut fără probleme de primul tur (R60) al turneului WTA Premier Mandatory “China Open“, de la la Beijing.
Chiar dacă a avut câteva ezitări, iar rezistenţa adversarei a fost pe alocuri semificativă, starea ei de sănătate pare bună şi pofta de joc este prezentă.

Simona Halep (6 WTA) [6] – Rebecca Peterson (Suedia, 53) [Q] 6-1, 6-1

Partida a durat 1h11′.
Simona şi-a câştigat toate jocurile de serviciu – a salvat 5 oportunităţi de break ale adversarei, două în ghemul 5 din setul 2, pe care l-a câştigat după 7 egalităţi – şi a câştigat de 3 ori cu returul în primul set şi de două ori în al doilea.
Ea a câştigat 70 dintre punctele jucate, iar Peterson, 45.

Simona acumulează primele 65 de puncte la Beijing, cu 55 mai multe decât la ediţia trecută, când abandona în primul tur.
Premiul financiar cuvenit pentru calificarea în turul 2 (R32) este de 41.625 USD, fază a turneului unde jucătoarea noastră o va întâlni pe învingătoarea din partida Ekaterina Alexandrova (Rusia, 39) – Bernarda Pera (SUA, 81) [Q], care se va disputa ceva mai târziu.

Tablourile turneelor WTA

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.