Clara Tauson a întrerupt la WTA 250 “BGL BNP Paribas Luxembourg seria de 9 victorii consecutive ale deţinătoarei titlului, Jelena Ostapenko şi a câştigat astfel al doilea titlu al carierei, pe primul tot anul acesta şi tot pe hard indoor, la WTA 250 Lyon, în luna martie.
Acestea au fost şi cele două finale pe care le-a jucat până acum tânăra daneză în circuitul principal.
În finala turneului, disputată astăzi, ea a obţinut a 11-a victorie în ultimele 12 partide, cele 5 de aici fiind precedate de 5 pentru titlul de la WTA 125 Chicago şi una la US Open.
Chiar dacă aceste rezultate nu sunt la fel de preţioase ca cele ale finalistelor US Open, tripleta Răducanu – Fernandez – Tauson, toate trei născute în 2002, dau un semnal clar că vor avea un cuvânt greu de spus în circuit pe termen scurt sau mediu.
Credit Foto: @wtaluxembourg
Clara Tauson (70 WTA) – Jelena Ostapenko (30) [3] 6-3, 4-6, 6-4
Partida a durat 2h3′.
Câte un break în primele două seturi au decis câştigătoarea acestora, pentru ca în decisiv, Tauson să-şi piardă prima serviciul – în jocul al treilea – handicap pe care l-a recuperat imediat. În jocul 5 a salvat două mingi de break, pentru ca în al 10-lea să convertească la retur a doua minge de titlu, după ce o ratase pe prima la 40-0 [videoclip cu rezumatul partidei, la sfârşitul ştirii].
Aceasta a fost prima întâlnire dintre ele.
Datorită celor 280 de puncte acumulate aici, Clara Tauson – născută pe 21 decembrie 2002 – şi clasată săptămâna aceasta pe cel mai bun loc al carierei, va progresa luni pe un estimat loc 52, cu exact 100 de locuri mai bine decât la începutul anului.
Premiul financiar al campioanei este de 23.548 USD, iar al finalistei de 13.224 USD.
În finala probei de dublu, cu trei jucătoare din Belgia pe teren, disputată ieri:
Greet Minnen (94 WTA la dublu) / Alison Van Uytvanck (89) – Erin Routliffe (Noua Zeelandă, 78) / Kimberley Zimmermann (113) 6-3, 6-3 în 59′
Minnen / Van Uytvanck, care formează un cuplu şi în viaţa privată, au cucerit al doilea titlu al carierei, pe primul tot aici, la ediţia 2018. Anul acesta jucau şi finala WTA 250 Belgrad. Van Uytvanck mai are o finală pierdută în palmares, pe cea de la Antwerpen 2015.