Prima semifinală decisă la WTA 1000 “BNP Paribas Open” a fost cea de pe jumătatea inferioară a tabloului:
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography
Victoria Azarenka (32 WTA) [27] – Jelena Ostapenko (29) [24] 3-6, 6-3, 7-5
Partida a durat 2h20′.
2-1 la break-uri în primele două seturi, în ambele Ostapenko l-a reuşit pe primul. În decisiv, Vika a fost cea care a început cu un break, dar Aljona a egalat-o în jocul 6.
Pe final, Azarenka a fost jucătoarea mai concentrată şi mai pragmatică. Astfel, după ce la 4-5 şi serviciul a fost, la 30 egal, la două puncte de înfrângere, în jocul 11 a câştigat la retur convertind prima şansă de break din acel joc. Pentru ca în ultimul al partidei să anuleze 3 ocazii de re-break ale jucătoarei letone, primele două de la 40-15. Pe ultima, după un spectaculos punct la fileu, urmat de alte două, care i-au adus victoria.
Scorul la puncte i-a fost favorabil jucătoarei din Belarus, 104-100, care şi-a învins adversara pentru a doua oară din tot atâtea partide disputate.
Victoria Azarenka (numărul 1 WTA timp de 51 de săptămâni, prima dată pe 30 ianuarie 2012, 32 de ani împliniţi pe 31 iulie) s-a calificat astfel în prima finală a sezonului – pe ultima o pierdea la WTA 500 Ostrava (octombrie) 2020 -, a 3-a la Indian Wells – după cele câştigate în 2012 şi 2016 -, a 15-a la categoria WTA 1000, a 33-a pe hard – palmares 20-12 [1-6, pe zgură, 0-1 pe iarbă] şi a 41-a carierei, palmares 21-19:
- 5 de Grand Slam: 2-3
- 1 Turneul Final WTA: 0-1
- 15 WTA 1000: 10-4
- 9 Premier Mandatory (1000 de puncte pentru campioană): 6-2 – în afara celor două titluri de aici a mai câştigat Miami 2009, 2011 şi 2016, Beijing 2012 şi a pierdut la Madrid 2011 şi 2012
- 6 Premier 5 (900 de puncte pentru campioană): 4-2
- 10 WTA 500: 4-6
- 10 WTA 250: 5-5
Acum se dispută semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului.