Irina Begu a pierdut a doua partidă pe care a jucat-o la WTA 250 “BNP Paribas Poland Open”, după ce reprezentanta gazdelor a fost jucătoarea mai activă, mai inspirată şi mai hotărâtă astăzi.
Irina a încercat să găsească liniile, pentru a-şi certifica statutul de favorită, dar precizia nu a fost prezentă astăzi, iar Katarzyna a profitat şi agresivitatea i-a fost răsplătită.

Irina şi Katarzyna, astăzi
Credit foto: @bnpparibaspoland

Katarzyna Kawa (143 WTA) – Irina Begu (81) [3] 6-2, 6-4

Partida a durat 1h37′.
Irina a ratat în primul joc două mingi de break – singurele pe care le-a avut în set – iar Kawa s-a desprins în jocul 6, atunci când a câştigat la primire, după ce jucătoarea noastră condusese cu 30-0. Irina şi-a mai pierdut o dată serviciul în ultimul joc, tot după ce avusese avantaj, 30-0.
În setul al doilea, jucătoarea noastră a lăsat iniţial impresia că va reuşi una din revenirile ei, după ce a avut în două rânduri câte un break înainte, pentru 3-1 şi apoi 4-3.
Dar de la acest scor, Katarzyna a jucat din nou excelent, românca nu a mai găsit replica potrivită şi în următoarele trei jocuri – două de serviciu – a câştigat doar trei puncte.

Irina a rămas după acest turneu cu acumulările cuvenite pentru victoria din primul tur.

Tot astăzi, ceva mai devreme: Irina Bara nu a mai câştigat niciun joc după reluarea partidei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.