Credit foto: Jimmie48 Tennis Photography
Videoclip cu rezumatul finalei, la sfârşitul ştirii
Karolina Plíšková (27 de ani, clasament maxim: 1 WTA / 17 iulie 2017, timp de 8 săptămâni) şi-a apărat titlul cucerit anul trecut la WTA Premier “Brisbane International” , unde devenea campioană pentru prima dată în 2017.
Finala disputată astăzi s-a încheiat cu rezultatul:
Karolina Plíšková (Cehia, 2 WTA) [2] – Madison Keys (SUA, 13 WTA) [8] 6-4, 4-6, 7-5
Partida a durat 2h7′.
Plíšková a câştigat prima cu returul în fiecare set.
În primul, nu a venit nicio reacţie din partea lui Keys, în al doilea americanca a egalat şi apoi a mai reuşit un break, iar în al 3-lea, chiar dacă Madison a egalat, Karolina a avut ultimul cuvânt, câştigând jocul 11 cu returul.
Acesta este primul titlu la Karolinei Plíšková de la Premier Zhengzhou 2019, al 10-lea pe hard şi al 16-lea al carierei:
- 2 Premier 5 – Cincinnati 2016 şi Roma 2019
- 9 Premier
- 5 International
Premiul financiar al campioanei este de 266.000 USD, iar al finalistei de 142.000 USD.
*
Finala de dublu s-a încheiat cu rezultatul:
Su-Wei Hsieh (Taipei, 4 WTA la dublu) / Barbora Strycova (Cehia, 1) [1] – Ashleigh Barty (Australia, 19) / Kiki Bertens (Olanda, 176) 3-6, 7-6(7), [10-8] în 1h45′ şi după ce învingătoarele au trebuit să salveze o minge de titlu, la 5-6 în tie-break-ul setului 2.
Hsieh / Strycova au câştigat al 6-lea titlu împreună, cel mai important, Wimbledon 2019.
Separat, Su-Wei are acum 25 de titluri în palmares şi Barbora, 28.