Încep să prindă contur calendarele ATP şi WTA de la începutul sezonului 2021. Informaţiile pe care le aveam până acum se confirmă, în plus au apărut elemente şi mai precise, cu menţiunea că nici din partea turneului de Grand Slam, nici din partea celor două circuite nu au venit anunţuri oficiale.

Deocamdată, vom vorbi despre circuitul feminin, plecând de la datele de disputare ale Australian Open, 8-21 februarie, cu o carantină obligatorie între 15 (17) ianuarie – 29 (31) ianuarie.
Este aproape sigur că turneul de calificare pentru Australian Open se va disputa la Dubai (locaţia celui masculin nu este încă certă) între 4-10 ianuarie, scenariul pentru jucătoarele promovate pe tabloul principal şi cele care nu s-au calificat, fiind cel pe care l-am descris aici.
Celor promovate li se vor adauga 6 lucky loseri (acum, şi cu rolul de rezerve, căci nu se ştie, evident câte jucătoare se vor retrage), cărora li se va permite să zboare în Australia. Acestea vor putea participa evident şi la turneele de dinaintea celui de Grand Slam şi la cel din săptămâna a doua.

  • în această perioadă – 5-13 ianuarie (calificări: 5-6; tablou principal: 6-13) – este preconizat a se disputa la Abu Dhabi un turneu WTA.
    La Abu Dhabi, carantina de două săptămâni este obligatorie – la Dubai, nu – dar perioada petrecută de jucătoare la Dubai este considerată ca făcând parte din carantină. Probabil că şi acesta este unul din motivele afluxului de jucătoare din această perioadă la Dubai, mai mare decât în alţi ani
  • în săptămâna premergătoare Australian Open – 31 ianuarie-7 februarie – se vor disputa la Melbourne două turnee WTA, unul sigur de categoria 500 (fosta categorie Premier), iar al doilea fie 500, fie 250.
    Până la încheierea calificărilor, lista de acceptare la aceste două turnee va fi unică, apoi cele mai bine clasate 32 de jucătoare vor fi distribuite pe respectivele două tablouri – în calitate de capi de serie – care urmează apoi a fi completate aleator cu restul participantelor.
    Tablourile principale vor fi de câte 56 de jucătoare, respectiv 28 de echipe, iar cele ale calificărilor de câte 16 jucătoare.
    Aşadar, jucătoarele nu vor putea alege la care dintre cele două turnee vor participa.
    Rămâne de văzut cum vor fi completate cele două tablouri, pentru că nu toate cele înscrise la Australian Open, vor dori să joace şi aceste evenimente. Probabil, cu jucătoare australiene sau / şi cu specialiste de dublu
  • în a doua săptămână a turneului de Grand Slam – 8-13 februarie – jucătoarele eliminate în prima săptămână – din toate probele (inclusiv dublu sau dublu mixt, se pare că va exista şi un turneu de dublu mixt) – vor avea oportunitatea să participe la un turneu WTA 250 (fosta categorie International) cu aceeaşi configuraţie a tablourilor (56 / 28 / 16), un progres faţă de planul iniţial, în care era prevăzut un turneu WTA 125
  • în schimb, dacă iniţial era în plan un turneu WTA şi după turneul de Grand Slam, s-a renunţat la idee, jucătoarele urmând să revină la Doha / Dubai pentru cele două turnee tradiţionale 
  • de asemenea, WTA intenţionează să organizeze două turnee Challenger – 125 (fosta 125k) în Europa, în timpul Australian Open, pentru a oferi de lucru jucătoarelor care nu se înhamă la aventura din Orientul Mijlociu / Australia

Surse: @LucaFiorino, opencourt.ca

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.