Imagini din timpul partidei
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii

În a 3-a întâlnire pe care a disputat-o la WTA Premier “Volvo Car Open”, în optimile de finală ale turneului, Mihaela Buzărnescu a pierdut, după ce a fost aproape de adversara ei, până spre finalul partidei:

Caroline Wozniacki (Danemarca, 13) [5]Mihaela Buzărnescu (30 WTA) [12] 6-4, 3-6, 6-3

Partida a durat 2h36′
Wozniacki a început mai bine: 3-0 – un break înainte – la 3-1, Mihaela a ratat o minge de break, dar de la 4-1, jucătoarea noastră a ridicat progresiv nivelul, a salavat 3 mingi de break pentru 4-2 şi în jocul 9 a recuperat break-ul, astfel că la 5-4 pentru daneză a servit pentru a rămâne în set, însă nu a reuşit să câştige jocul.
Nu a dezarmat şi a început setul cu un break. Wozniacki a egalat imediat, dar Mihaela a mai câştigat o dată la primire în jocul 5. De data asta şi l-a consolidat, după ce a salvat două mingi de break ale adversarei în jocul următor. Wozniacki şi-a mai făcut o dată serviciul dar Mihaela a câştigat clar ultimele două jocuri şi astfel setul.
Efortul din setul 2 a fost resimţit însă de Mihaela în decisiv, scăderea ei de prospeţime i-a permis danezei să se distanţeze: 3-0  cu două break-uri înainte, deşi în jocul 2, jucătoarea noastră a avut 3 şanse de re-break.
Din nou, Mihaela şi-a ridicat nivelul şi a reuşit la rându-i două break-uri, care i-au permis să egaleze la 3. În jocul 7, românca a ratat o şansă de a câştiga cu serviciul, iar adversara a reuşit încă un break.  Mihaela s-a enervat şi în ultimele două jocuri ale partidei nu a mai câştigat niciun punct.

Mihaela rămâne cu acumulările cuvenite calificării în optimi şi cu o încredere – sperăm – regăsită după ce a legat pentru prima dată două victorii de la WTA Premier San José încoace – turneu pe care îl câştiga – şi după ce astăzi a făcut o partidă bună.

Şi colaborarea cu antrenorul Artemon Apostu-Efremov pare de bun augur, căci în afară de calităţile pe care i le cunoaştem, acesta pare să fi găsit cheia pentru a struni – deocamdată, doar într-o anumită măsură – firea vulcanică a Mihaelei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.