Mihaela a postat pe Instagram, imediat după victoria de astăzi:
Sunt foarte fericită pentru cea de-a doua victorie de la Charleston, dar mai ales pentru că în ambele meciuri de săptămâna asta am avut forța sa lupt pentru fiecare minge si să mă bucur de tenis din nou. Fizic sunt acolo, psihic am evoluat mult și simt ca sunt pe drumul cel bun. Mulțumesc tuturor pentru susținere!
Credit Foto: “Volvo Car Open”
*
Mihaela Buzărnescu a obţinut a doua victorie la WTA Premier “Volvo Car Open”, care se dispută la Charleston şi s-a calificat astfel în optimile de finală ale turneului.
Două victorii necesare şi – sperăm suficiente – pentru a o scoate din profunda criză de încredere, care i-a afectat rezultatele din sezonul pe hard.
Semnele sunt încurajatoare, căci astăzi a fost sigură pe execuţii, jocul ei – evaluat în ansamblu – apropiindu-se de cel care a dus-o în această zonă a clasamentului.
În partida din turul 2 (R32):
Mihaela Buzărnescu (30 WTA) [12] – Lauren Davis (SUA, 184) [Q] 6-3, 6-2
Partida a durat 1h13′.
Davis a reuşit primul break al partidei în jocul 3, dar Mihaela a egalat imediat şi a mai câştigat o dată cu returul în al 6-lea.
Dominarea jucătoarei noastre a fost şi mai accentuată în setul 2, când a câştigat de trei ori cu returul, pierzându-şi doar o dată serviciul.
Mihaela acumulează 55 de puncte WTA şi va fi recompensată cu un premiu financiar în valoare de 9.860 USD pentru calificarea în optimile de finală, unde o va întâlni pe învingătoarea din partida Caroline Wozniacki (Danemarca, 13) [5] – Laura Siegemund (Germania, 104), care va începe după ora 22.00.
Punctul cu care Mihaela a câştigat primul set
12th seed @MikiBuzarnescu takes the first set against Davis, 6-3!#VolvoCarOpen pic.twitter.com/UEFipsh5b7
— WTA (@WTA) April 3, 2019