Al treilea eveniment găzduit de metropola din statul Illinois, în cadrul seriei “Chicago Tennis Festival” – după cele de categoria WTA 125 şi WTA 250 – este WTA 500 “Chicago Fall Tennis Classic”, care se va disputa săptămâna viitoare, tot pe hard outdoor şi este dotat cu premii în valoare de 565.530 USD.
Acestea sunt primele turnee din circuitul principal care se desfăşoară la Chicago, după 1997.
Dacă precedentele două s-au disputat în săptămânile premergătoare US Open, acesta prefaţează WTA 1000 Indian Wells (7-17 octombrie) şi beneficiază de un tablou mare – dublu faţă de cel obişnuit la această categorie – şi de o participare puternică, chiar şi după numeroasele şi importantele retrageri, printre ele: Aryna Sabalenka, Karolina Pliskova, Sofia Kenin, Cori Gauff, Daria Kasatkina, Johanna Konta, dar şi Sorana Cîrstea.
O singură jucătoare din România este prezentă pe tabloul principal, prospăta membră a top 100 WTA, Gabriela Ruse (99 WTA), care a fost poziţionată pe primul sfert al tabloului, prima optime şi o va întâlni în turul 1 (R56), pentru prima oară în carieră, pe Camila Giorgi (39, clasament maxim: 26 WTA / octombrie 2018, 29 de ani) [15].
Kim antrenându-se la Chicago
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography
Kim Clijsters (fost lider WTA timp de 20 de săptămâni în patru serii, în 2003, 2006 şi 2011 prima dată pe 11 august 2003, 38 de ani împliniţi pe 8 iunie) îşi va face aici o nouă reintrare în circuit.
După ce renunţase la activitate în 2012, jucătoarea belgiană participase la trei turnee în 2020 – WTA 1000 Dubai, WTA 250 Acapulco şi US Open 2020, pierzând de fiecare dată în primul tur. Desigur, nici întreruperea tenisului nu i-a fost de mare ajutor.
Cvadrupla campioană la turneele de Grand Slam – US Open 2005, 2009, 2010 şi Australian Open 2011 – a spus legat de această nouă apariţie în circuitul principal:
Nu simt că am nevoia să demonstrez ceva, dar vreau să mă testez şi să fiu din nou puternică. Acesta este maratonul meu. Acesta este momentul în care spun: ok, hai să încerc.
Evident, fără clasament WTA, beneficiară a unui wild card, Kim o va întâlni aici în primul tur pe Su-Wei-Hsieh (93), învingătoarea urmând s-o întâlnească în turul 2 (R32) pe Ons Jabeur [6].
Capii de serie – primii 8 au BYE în primul tur – au fost repartizaţi astfel pe tabloul de 56 de jucătoare:
Jumătatea superioară
Sfertul 1: Svitolina (4 WTA) [1], Giorgi (39) [15] (Ruse), Pegula (23) [9], Jabeur (17) [6]
Sfertul 2: Bencic (11) [3], Zidansek (33) [13], Kudermetova (31) [12], Rybakina (16) [5]
Jumătatea inferioară
Sfertul 3: Mertens (18) [7], Collins (26) [10], Teichmann (42) [16], Pavlyuchenkova (13) [4]
Sfertul 4: Andreescu (20) [8], Kontaveit (30) [11], Azarenka (35) [14], Muguruza (9) [2]