Al doilea turneu care se dispută săptămâna viitoare în circuitul WTA este “Chicago Women’s Open”, tot de categoria 250 şi dotat tot cu premii financiare în valoare de 235.238 USD.
Oraşul Chicago găzduieşte un eveniment din circuitul WTA pentru prima dată după 1997, atunci când se disputa a 26-a şi ultima ediţie a turneului “Ameritech Cup”, 12 dintre acestea fiind câştigate de Martina Navratilova.
Deocamdată, a fost tras la sorţi tabloul calificărilor – 16 jucătoare, după două runde 4 dintre ele urmând să promoveze pe tabloul principal – unde o regăsim pe Ana Bogdan (105 WTA), cotată cap de serie 3.
Ea o va întâlni în prima rundă – astăzi (sâmbătă) de la ora estimată 20.30 – pentru prima dată în carieră – pe Emma Navarro (SUA, 327, clasată pe cel mai bun loc al carierei, 20 ani).
Învingătoarea va juca pentru un loc pe tabloul principal cu cea din partida Kimberley Zimmermann (Belgia, 515) – Hailey Baptiste (SUA, 181) [6].
Tabloul principal nu a fost încă tras la sorţi, dar pe lista de acceptare figurează Sorana Cîrstea (38).
Turneul a fost prefaţat săptămâna aceasta de un eveniment din circuitul intermediar, WTA “Chicago 125”, asupra căruia vom reveni.
Dacă site-ul WTA a reuşit să publice clasamentul cu o întârziere de trei zile, în schimb, problema fişierelor în format PDF – tablouri, ordine de joc – tot nu s-au remediat.