Fotografii din timpul partidei
Credit foto: Jimmie48 Tennis Photograpy

Simona Halep a spulberat toate rezervele în legătură cu adversara ei de astăzi, care o oprise anul trecut în turul 3 (R32) al Wimbledon.
Şi a făcut-o într-o manieră entuziasmantă, căci a dominat categoric partida, datorită unui joc agresiv, nepermiţându-i lui Hsieh să-şi dezvolte jocul specific.
Am avut plăcerea să urmărim multe lovituri superbe ale campioanei noastre, mai ales în setul doi.

În partida din turul 2 (R32) al turneului WTA Premier “Nature Valley International”, care se dispută la Eastbourne:

Simona Halep (7 WTA) [6, WC] – Su-Wei Hsieh (Taipei, 29) 6-2, 6-0

Partida a durat 53′.
Simona s-a desprins în primul set datorită break-urilor din jocurile 3 şi 5, iar de la 5-2 a câştigat toate jocurile până la sfârşitul partidei, cu mici probleme în ultimul joc al partidei când după ce a ratat 3 mingi de meci, a fost nevoită să salveze 3 de break, înainte de a închide partida.
Jucătoarea noastră a câştigat 62 de puncte, iar taiwaneza, 35.

Simona acumulează 55 de puncte WTA nete şi un premiu financiar în valoare de 12.200 USD pentru calificarea în optimile de finală, unde o va întâlni pe Polona Hercog (Slovenia, 60, clasament maxim: 35 / septembrie 2011, 28 de ani) [Q], care a învins-o astăzi pe Pauline Parmentier (Franţa, 82) [LL]: 2-6, 6-2, 7-6(4) în 2h5′, după ce slovena a salvat o minge de meci la 4-5, aflată la serviciu.

Simona are un palmares direct egal – 1-1 – cu Hercog:

Credit Info: itftennis.com

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.