Două dintre cele patru jucătoare românce programate astăzi la turneele de la Melbourne şi-au încheiat partidele.
Una dintre ele a câştigat-o pe cea din primul tur (R54) al turneului WTA 500 “Yarra Valley Classic”:
Ana Bogdan (93 WTA) – Kamilla Rakhimova (Rusia, 156) 6-2, 6-2
Partida a durat 1h19′.
În primul set, Ana a câştigat de două ori la primire – în jocurile 1 şi 7 – şi n-a avut de înfruntat nicio minge de break.
În al doilea, a pornit mai slab – 0-2 – dar de acolo a câştigat tot: primele 5 jocuri fără probleme deosebite, pentru ca în ultimul să apere 4 mingi de break şi să o convertească pe a doua de meci.
Ana acumulează deocamdată 30 de puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 4.250 USD şi o va întâlni în turul 2 (R32) pe Ashleigh Barty (1 WTA, pentru a 60-a săptămână, în două serii, prima dată pe 24 iunie 2019, 24 de ani), care a avut BYE în primul tur.
Cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit până acum.
În primul tur (R54) al turneului WTA 500 “Gippsland Trophy”:
Daria Kasatkina (Rusia, 71) – Mihaela Buzărnescu (137) 6-1, 6-1
Partida a durat 1h3′.
Cele două jocuri pe care le-a câştigat Mihaela au fost la primire, deci ea le-a pierdut pe toate cele 7 în care a servit.
Ea rămâne cu 1 punct WTA şi cu 3.000 USD după acest turneu.
[videoclip cu rezumatul partidei, la sfârşitul ştirii]