Simona Halep şi Daria Gavrilova au câştigat a doua partidă la WTA 500 “Gippsland Trophy“ şi tot în faţa unor dubliste foarte valoarose.
Chiar dacă Gabriela Dabrowski şi Bethanie Mattek-Sands nu au mai jucat – până aici – niciodată împreună, ele au cu alte partenere, 6 finale de Grand Slam în palmares – Gabriela a pierdut una, iar Bethanie le-a câştigat pe toate 5 – şi 8 titluri Premier Mandatory [WTA 1000], jucătoarea din Canada, două şi cea din SUA, 6.
Oricum, şi echipa Gavrilova / Halep a mai evoluat doar o singură dată, la WTA Premier 5 Toronto 2015, atunci când a pierdut în primul tur.
Simona şi Daria, în timpul partidei de astăzi
Astăzi, în optimile de finală (R16):
Daria Gavrilova (Australia, – ) / Simona Halep (137) [WC] – Gabriela Dabrowski (Canada, 10) / Bethanie Mattek-Sands (SUA, 22) [3] 7-6(4), 2-6, [10-2]
Partida a durat 1h24′.
În primul set, Simona şi Daria au revenit de la 2-5 şi în tie-break au preluat iniţiativa după ce au fost conduse cu 2-0.
După un al doilea set dominat de jucătoarele de pe continentul nord-american, a venit rândul echipei româno-australiene să nu le ofere adversarelor dreptul la replică în tie-break-ul de meci.
Simona şi Daria acumulează deocamdată câte 100 de puncte WTA – Simona se clasează acum pe locul 120 în ierarhia live (neoficială) – şi un premiu financiar comun în valoare de 4.310 USD.
Adversare în sferturile de finală – pe al doilea sfert al tabloului – le vor fi Mihaela Buzărnescu (193 WTA la dublu) / Alizé Cornet (Franţa, 186), care câştigau ieri partida din optimi, astfel că o jucătoare din România se va califica în semifinale.
Cel puţin una, pentru că pe al treilea sfert al tabloului, în această fază s-a calificat şi echipa Monica Niculescu (53) / Patricia Ţig (323).