A treia jucătoare din România şi-a încheiat partida programată astăzi la Melbourne.
În primul tur (R54) al turneului WTA 500 “Gippsland Trophy”:
Timea Babos (Ungaria, 115 WTA) – Patricia Ţig (56) 7-6(5), 6-3
Partida a durat 1h58′.
Patricia a avut în două rânduri un break în urmă în primul set – la 1-3 şi 3-5 – dar l-a recuperat de fiecare dată. Şi în tie-break a reuşit să egaleze de la 2-5, dar a jucat neglijent ultimele două puncte.
Babos, cu un moral bun după această reuşită, a încheiat în avantaj seria de trei break-uri, din jocurile 2, 3 şi 4 ale setului 2, iar de la 3-1, şi-a câştigat uşor jocurile de serviciu, în timp ce Patricia a avut nevoie de prelungiri pentru a mai puncta de două ori. În acest set, jucătoarea noastră a primit şi îngrijiri medicale.
[videoclip cu rezumatul partidei, la sfârşitul ştirii]
Jucătoarea noastră rămâne cu 1 punct WTA după acest turneu şi cu un premiu financiar în valoare de 3.000 USD.
Scriam “neaşteptată” în titlu pentru că dacă jucătoarea noastră avusese un final de sezon 2020 excelent – primul titlu al carierei în circuitul principal, la WTA International Istanbul şi tur 3 (R32) la Roland Garros – despre cel al jucătoarei maghiare vorbeam ieri, că a fost unul mai mult decât modest.
Sigur Timea a cunoscut şi zile mult mai bune în proba de simplu – 3 titluri WTA (2012, 2017, 2018), din 8 finale disputate – dar treptat s-a concentrat asupra probei de dublu, unde a obţinut rezultate excelente.
Astfel, victoria ei de astăzi este prima pe un tablou principal din circuitul GS / WTA de la cea pe care o obţinea la International Tashkent (septembrie) 2019, iar ultima victorie în faţa unei jucătoare clasată între primele 60, era cea în faţa lui Ons Jabeur (58), la Australian Open 2019.