Simona Halep a câştigat prima partidă pe care a jucat-o anul acesta.
În turul 2 (R32) al turneului WTA 500 “Gippsland Trophy”:
5 imagini din timpul partidei
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii
Simona Halep (2 WTA) [1] – Anastasia Potapova (Rusia, 101) 6-4, 6-4
Partida a durat 1h22′.
Primul set a început cu o secvenţă de trei jocuri câştigate la primire, în urma căreia Simona a rămas în avantaj. În jocul 4 ea a întrerupt această serie, după ce a salvat două mingi de break şi de acolo până la sfârşitul manşei s-a câştigat cu serviciul, fără alte oportunităţi de break, de nicio parte.
În al doilea, Simona şi-a pierdut prima serviciul în jocul 4 – 1-3 – dar şi l-a recuperat imediat. De la 4-4, 15-40 – aflată la primire – jucătoarea noastră a ridicat şi mai mult nivelul – mai toate schimburile câştigate au fost excepţionale – şi nu a mai pierdut decât două puncte până la finalul partidei.
Un meci reuşit al Simonei, cu câteva ezitări la serviciu – compensate de cei 5 aşi şi ultimul punct al partidei, un serviciu în forţă, câştigător – dar şi cu destule realizări.
Calmă şi ordonată a ştiut să înfrângă rezistenţa adversarei cu 10 ani mai tînără care, de-abia revenită după o absenţă cauzată de operaţia la gleznă din luna august, a început să-şi arate din nou valoarea pe care i-o ştiam de ceva timp.
Simona a câştigat 68 de puncte (39 cu serviciul şi 29 cu returul) şi Anastasia, 57 (33 / 24).
Simona acumulează deocamdată 55 de puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 5.500 USD şi o va întâlni în optimile de finală pe învingătoarea din partida Destanee Aiava (Australia, 218) – Laura Siegemund (Germania, 51), care se va disputa marţi.
Laura Siegemund a trecut astăzi, în primul tur (R54) de Monica Niculescu.
Galerie videoclipuri (4)
Interviul de pe teren al Simonei, fani de-ai ei în tribună,
punctele cu care a câştigat cele două seturi
“I missed the crowd last year and it’s nice to see some people back.” – @Simona_Halep ❤️ pic.twitter.com/JXKRmesJLC
— #AusOpen (@AustralianOpen) February 1, 2021
We found some @Simona_Halep fans in the house! ? pic.twitter.com/W5dqy7QKM1
— #AusOpen (@AustralianOpen) February 1, 2021
A win to kick off her 2021 season! ✅@Simona_Halep defeats Potapova, 6-4, 6-4.#GippslandWTA pic.twitter.com/8MBp544z10
— wta (@WTA) February 1, 2021
The No.1 seed @Simona_Halep takes the opening set, 6-4.#GippslandWTA pic.twitter.com/knDwfOAMPd
— wta (@WTA) February 1, 2021