Plecând de la premisa că optimismul lui Craig Tiley este justificat – şi deocamdată nu sunt motive ca acesta să fie contrazis de realitate, pentru că toţi jucătorii au fost testaţi şi până acum niciun test nu a fost pozitiv – şi că partidele vor fi reluate vineri, să analizăm, în articole separate, stadiul în care au ajuns cele şase evenimente ale “Melbourne Summer Series”.

Firesc, vom începe cu turneul la care jucătoarele românce au avut o evoluţie excelentă, WTA 500 “Gippsland Trophy“: două dintre ele calificate în sferturile de finală ale probei de simplu şi trei echipe în cele ale probei de dublu, unde suntem siguri că vom avea o semifinalistă.

Simona Halep şi Irina Begu vor juca pe primul, respectiv al patrulea sfert al tabloului, iar despre partidele lor am vorbit pe larg în articolul precedent, în care am prezentat ordinea de joc de vineri.

Să mai adăugăm la excelentul rezultat obţinut de Irina ieri [videoclip cu momentele importante ale partidei, la sfârşitul ştirii], după 253 de puncte jucate, scor 129 – 124 pentru jucătoarea noastră, că:

  • victoria în faţa Johannei Konta (14) a fost  cea mai importantă de la cea obţinută în faţa Jelenei Ostapenko (5) în primul tur al Premier Mandatory Madrid (mai) 2018
  • ea juca ultima dată în sferturile de finală ale unui turneu de acest nivel sau mai înalt, la Premier Moscova (octombrie) 2017, unde se califica în semifinale 

Embed from Getty Images

Jucătoarele calificate în sferturi pe jumătatea superioară a tabloului

Pe jumătatea superioară a tabloului, învingătoarea din partida:

Simona Halep (2 WTA) [1]Ekaterina Alexandrova (33) [9]

o va întâlni în semifinale, pe cea din partida de pe al doilea sfert al tabloului:

Kaia Kanepi (94) – Karolina Muchova (27) [8]

Palmares direct: 0-0

După ce a eliminat-o pe Aryna Sabalenka (7) [4] în turul 2 (R32), Kaia Kanepi (clasament maxim: 15 WTA / august 2012, pe 10 iunie va împlini 36 de ani) a trecut şi de mai tânăra cu 12 ani, Daria Kasatkina (71): 7-5, 6-1.
Ea va fi prezentă pentru prima dată în sferturile de finală ale  unui turneu de acest nivel, după Premier Brisbane (ianuarie) 2018.

Karolina Muchova (clasament maxim: 21 WTA / noiembrie 2019, 24 de ani) revine în sferturile de finală ale unui turneu WTA 500 (Premier) sau mai înalt, după Moscova (octombrie) 2019, unde se califica în semifinale.

Embed from Getty Images

Jucătoarele calificate în sferturi pe jumătatea inferioară a tabloului
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii

Pe jumătatea inferioară a tabloului, învingătoarea din partida:

Irina Begu (79 WTA) – Naomi Osaka (3 WTA) [2]

o va întâlni în semifinale, pe cea din partida de pe al treilea sfert al tabloului:

în care se vor întâlni doi dintre primii 8 capi de serie:

Elise Mertens (20) [7]Elina Svitolina (5) [3]

Elise Mertens (clasament maxim: 12 WTA / noiembrie 2018, 25 de ani) juca ultima dată în sferturi la acest nivel, la Premier Ostrava (octombrie) 2020, iar Elina Svitolina (clasament maxim: 3 WTA / septembrie 2017, 26 de ani) la Abu Dhabi (ianuarie) 2021.

Palmares direct: 1-3

Credit Info: itftennis.com

Ordinea de joc – 05.02 – WTA / ATP Melbourne 2021

Tablourile turneelor WTA

Galerie videoclipuri (4)
Momentele importante ale partidelor câştigate de Simona, Irina, Naomi şi Elina




LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.