Gabriela Ruse a câştigat a doua partidă în calificările turneului WTA 250 “Hamburg European Open” 2021 şi a promovat astfel pe tabloul principal.
Astăzi, în runda a doua a calificărilor:
Gabriela Ruse (198 WTA) – Isabella Shinikova (222) 6-3, 6-3 în 1h27′, după ce jucătoarea noastră s-a desprins în primul set la 4-1 – două break-uri înainte – şi de acolo şi-a apărat avantajul cu jocuri câştigate la primire, iar în al doilea a creat diferenţa, datorită unicului break din jocul 4.
Aceasta a fost a doua victorie a jucătoarei noastre în faţa celei din Bulgaria, după tot atâtea întâlniri.
Gabi acumulează deocamdată 18 puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 2.758 € şi va juca din nou pe tabloul principal al unui turneu din circuitul WTA, după 250 Praga (august) 2020, unde pierdea în primul tur, după ce trecea de calificări.
Adversară în primul tur (R28) îi va fi Jil Teichmann (55, clasament maxim: 40 WTA / aprilie 2021, 23 de ani) [6], pe care nu a mai întâlnit-o până acum.
Jucătoarea din Elveţia a avut un început de sezon foarte bun, cu sferturi de finală la WTA 500 “Phillip Island Trophy” Melbourne – după ce elimina trei jucătoare din România, la rând -, semifinale la WTA 500 Adelaide şi WTA 1000 Dubai, dar după aceea a slăbit ritmul şi nu a mai legat două victorii la următoarele 4 evenimente la care a participat, obţinând totuşi o victorie în faţa unei jucătoare din top 5 WTA – Elina Svitolina (4) – în primul tur al WTA 1000 Madrid.
În luna mai s-a accidentat la WTA 250 Strasbourg – la gamba stângă – a reintrat la Wimbledon, unde a fost învinsă în primul tur de Camila Giorgi (62).
Partida din primul tur (R28) a Irinei Bara nu a fost programată astăzi, dar ea a câştigat primul meci în proba de dublu – o victorie preţioasă, în faţa capilor de serie 2 – şi s-a calificat astfel în sferturile de finală:
Irina Bara (157 WTA la dublu) / Sara Errani (156) – Elixane Lechemia (100) / Ingrid Neel (SUA, 102) [2] 6-2, 6-2 în 56′.
Echipa învingătoare acumulează deocamdată câte 60 de puncte WTA şi un premiu financiar în valoare de 1.854 €, adversarele din sferturi urmând a le fi desemnate ulterior.