Cele două jucătoare din România care erau încă active pe tabloul de simplu al WTA 250 “Hungarian Grand Prix”, care se dispută pe zgură la Budapesta – Ana Bogdan şi Irina Bara – au pierdut astăzi în optimile de finală:

Kateryna Kozlova (154 WTA) – Ana Bogdan (98 WTA) [5] 4-6, 6-4, 6-2

Partida a durat 2h15′.
Ana a început bine meciul reuşind 3 din primele 5 break-uri ale primului set.
A condus şi în doilea, cu 2-0, a fost egalată şi de acolo a început să aibă o atitudine negativă, când încă nimic nu era pierdut, s-a enervat la fiecare minge pe care o greşea, atrăgând astfel alte erori şi consecinţe pe tabela de scor. În această manşă nu şi-a mai creat nicio şansă de a câştiga la primire, pierzându-şi serviciul în jocul 9, iar în decisiv după ce a ratat o minge de re-break la 1-2, a dezarmat definitiv.

Ana a convertit 4 din cele 6 mingi de break, a câştigat 76 de puncte – 45 la serviciu, 31 la retur – iar Kateryna a convertit 6 din cele 10 mingi de break şi a câştigat 85 de puncte, 47/38.
Palmaresul direct a devenit 1-1
.

Jucătoarea din Ucraina s-a calificat în primul sfert de finală – indiferent de circuit – după WTA 250 Nanchang (septembrie) 2019.

Olga Danilovic (Serbia, 164) [Q]  – Irina Bara (119 WTA) 6-4, 6-3

Partida a durat 1h38′.
Irina şi-a pierdut serviciul în primul joc al partidei, a preluat conducerea pentru 4-3, scor la care a ratat trei mingi de break, de la 40-0, jucătoarea din Serbia continuându-şi seria cu încă două puncte şi două jocuri pentru primul set.
Scenariu asemănător în al doilea, cu break Danilovic în jocul 3, re-break Bara, în al 6-lea, doar că Olga a profitat de jocul 7, pe care l-a câştigat la retur, la zero. Ea i-a mai adăugat încă unul în ultimul joc al meciului.
Câştig de cauză a avut agresivitatea jucătoarei din Serbia, foarte bună şi la fileu, în timp ce Irina şi-a exprimat şi verbal neputinţa de a reacţiona, într-un dialog cu antrenorul ei: “ce să-i fac?”.

Irina a covertit 2 din cele 7 mingi de break şi a câştigat 58 de puncte – 35 la serviciu şi 23 la retur, iar Olga a convertit 5 din 8 mingi de break şi a câştigat 66 de puncte, 33/33.
Palmaresul direct a devenit egal, 1-1, Irina câştiga în finala ITF W25+H Valencia 2017.

Olga Danilovic – care trecuse şi de Miriam Bulgaru, în runda finală a calificărilor – revine într-un sfert de finală din circuitul principal după WTA 250 Moscova 2018, acolo unde juca şi câştiga singura finală de până acum a carierei.
Despre ea vorbeam şi atunci când, în timpul întreruperii tenisului, participa la un stagiu de pregătire, organizat de Nole la “Novak Tennis Center”.

În schimb, pe tabloul de dublu avem două jucătoare, în două echipe, calificate în sferturile de finală: Irina Bara (151 WTA la dublu) / Sara Errani (147), care joacă acum şi Mihaela Buzărnescu (197) / Fanny Stollar (116), care vor juca mâine (joi).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.