Irina Bara câştiga ultima partidă pe un tablou principal din circuitul Grand Slam / WTA în turul 2 (R64) la Roland Garros 2020.
De atunci a mai jucat în calificările turneelor din circuitul principal, a promovat pe tabloul principal la Roland Garros 2021, a jucat în cea mai importantă finală a carierei ITF W100, la Bonita Springs, în luna mai şi în luna iunie s-a calificat în cea mai importantă semifinală a carierei, în circuitul intermediar, la WTA 125 Bol.
Astăzi, la WTA 250 “Hungarian Grand Prix”, care se dispută pe zgură, la Budapesta, Irina, clasată săptămâna aceasta pe locul 119 WTA, a câştigat în primul tur (R32) cu Sara Errani (105) [8]: 4-6, 7-5, 6-2 în 2h36′.
Un recital al scurtelor, între partenerele de dublu – săptămâna trecută la WTA 250 Hamburg şi săptămâna aceasta, aici – partida putând oricând să fie folosită ca model pentru o lecţie referitoare la această lovitură.
Câştig de cauză a avut jucătoarea noastră, care a condus în toate seturile. Dacă în primul a fost întoarsă de la 1-3 şi nu a mai avut reacţie, în al doilea Errani a egalat de la 1-5, dar Irina a găsit inspiraţia să mai câştige un joc de primire la zero şi să-l consolideze, egalând la seturi. Pentru ca în decisiv, să nu mai piardă controlul, cu două break-uri realizate şi cu toare jocurile de serviciu câştigate.
Irina a convertit 8 din cele 10 mingi de break şi a câştigat 106 din punctele disputate, iar Sara 6 din 10 mingi de break şi 89 de puncte câştigate.Palmaresul direct a devenit acum 1-1.
Irina Bara (clasament maxim: 112 WTA / 28 iunie 2021, 26 de ani) acumulează deocamdată 30 de puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 3.675 € şi o va întâlni în optimile de finală pe învingătoarea din partida Tamara Korpatsch (Germania, 137) – Olga Danilovic (Serbia, 164) [Q], care se va disputa mâine.
Danilovic a învins-o în runda a doua – decisivă – a calificărilor pe Miriam Bulgaru (378): 6-3, 3-6, 6-3.
În altă partidă din primul tur (R32):
Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia, 126) [SR] – Irina Begu (71) [4] 6-3, 6-4 în 1h25′, după ce jucătoarea noastră a modificat tabela în dreptul ei, după 0-4 în ambele seturi.