Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

3 Slideshow-uri a câte 5 imagini
Simona
, alături de câteva din colegele care participă la turneu,
pe iahtul de lux “Corroboree”, ancorat în portul Sydney,
în timpul unei acţiuni media ce s-a desfăşurat astăzi

Aflată la Sydney, pentru a participa la turneul WTA Premier, Simona Halep i-a acordat un interviu lui Courtney Nguyen / WTA Insider, pentru site-ul WTA, în care a spus următoarele:

Despre un nou antrenor:

Situaţia este următoarea: în următoarele 3-4 luni nu vreau să-mi iau un antrenor. Nu mă gândesc la asta. Vreau să mă las purtată de val şi să văd cum îmi merge singură.

Despre decizia lui Darren:

A luat decizia pentru familie, iar familia trebuie să fie mereu pe primul plan. Nu am fost nici dezamăgită, nici tristă, am înţeles pe deplin.
Vorbim în majoritatea zilelor. I-am cerut sfatul şi mi l-a dat. Am vorbit şi în intersezon. Nu mai e la fel, desigur, deoarece nu mai e antrenorul meu. Dar suntem prieteni foarte buni şi asta e cel mai important.
Ultimii patru ani i-am petrecut cu el şi au fost cei mai buni patru ani. Pot să spun că mi-e greu fără el. Mă ajută Florin Segărceanu, dar nu e antrenorul meu. A stat cu mine.
E greu, dar totuşi sunt încrezătoare că pot să-mi dezvolt propriul joc pe teren. Sunt mult mai responsabilă legat de tot ce trebuie să fac. Poate va fi un lucru bun. Să vedem.
Vreau doar să mă relaxez. Am fost supusă la destulă presiune şi tensiune anii aceştia. Acum simt că nu doresc vreun angajament pentru că atunci când îţi iei un antrenor trebuie să te angajezi faţă de persoana respectivă şi să dai maximul pentru el şi restul echipei.
Vreau să mă relaxez câteva luni pentru că anul trecut a fost unul greu din punct de vedere emoţional. Îmi place cum e acum. Este decizia mea şi nu ştiu dacă e cea mai bună, dar mi-am asumat acest risc.
Viaţa mea nu trebuie să se rezume la tenis. Vreau să mă bucur de mai multe. Mereu am făcut asta, dar acum mă simt mai relaxată şi am lărgit aria lucrurilor de care mă bucur.

Despre starea ei de sănătate:

În timpul pauzei, spatele a fost bine. Nu am simţit dureri, chiar dacă m-am antrenat 100%. Am jucat câteva seturi, câteva meciuri. Nicio durere, niciun stres, dar niciodată nu eşti sigură de asta până nu joci meciuri oficiale, aşa că aştept săptămâna aceasta ca să văd cum stau lucrurile.
Timp de şase săptămâni nu am făcut nimic, am fost doar la sală şi am făcut zilnic exerciţii pentru spate, timp de o oră.
Fără tenis, timp de şase săptămâni. A fost o perioadă lungă.
Dar poţi fi sigură că a fost bine (râde). M-am simţit prea bine chiar. Am ieşit, am întâlnit oameni. M-am distrat cu prietenii. Am fost la câteva petreceri.
Această perioadă a fost una excelentă şi acum simt că am trăit 100%. Înainte n-o făcusem. Acum am descoperit viaţa adevărată.

Legat de sezonul 2019:

Mă simt bine. Mă simt odihnită. Mă simt relaxată. Nu resimt presiune, dar sunt totuşi motivată pentru a vedea cât de bună pot fi anul acesta. Va fi un început greu pentru că se fac 3 luni fără meciuri oficiale şi fără antrenor.
Să aşteptăm primele două săptămâni şi apoi pot spune mai multe.
Cea mai mare grijă trebuie s-o am pentru sănătate. Vreau ca spatele să fie 100% în regulă. Voi fi atentă, în primul rând, la acest aspect.
De asemenea, vreau să-mi îmbunătăţesc atitudinea. Ştiu că am tratat subiectul pe larg anul trecut, dar tot mai am de lucru la acest capitol. Tenisul va merge de la sine, dacă mă antrenez din greu.
Am jucat câteva seturi şi le-am câştigat, dar meciurile oficiale sunt diferite. Aşa că nu vreau să spun că mă simt excelent înainte de a vedea cum mă simt pe teren. Săptămâna viitoare voi fi în măsură să spun mai multe.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.