Săptămâna viitoare este programat un singur turneu în circuitul WTA, cel de categoria 250, “Internationaux de Strasbourg”, care este dotat cu premii în valoare de 235.000 USD.
Turneul îşi dispută cea de-a 35-a ediţie, finalele de până acum, la sfârşitul ştirii, cu Irina Spîrlea, campioană în 1998.
Deţinătoarea titlului (anul trecut turneul s-a disputat în luna septembrie), Elina Svitolina, nu este prezentă anul acesta, în schimb au venit campioanele din 2016 – Caroline Garcia şi 2013 – Alizé Cornet.
Tablourile au fost trase la sorţi, singura jucătoare din România care participă este Sorana Cîrstea (58). Ea a fost poziţionată pe primul sfert al tabloului, optimea a doua, şi o va întâlni în primul tur (R32) pe Venus Williams (102, lider WTA timp de 11 săptămâni în 2002, 40 de ani, va împlini 41 pe 17 iunie). În acest an, Venus nu a câştigat decât două partide la cele 5 evenimente pe care le-a disputat.
Palmaresul direct îi este favorabil lui Venus, 3-0, aceasta va fi prima întâlnire pe zgură.
Capii de serie au fost repartizaţi astfel pe tablou [în format PDF, mai jos]:
Jumătatea superioară
Sfertul 1: Andreescu (7 WTA) [1], Shuai Zhang (43) [6] (Cîrstea)
Sfertul 2: Putintseva (35) [4], Linette (47) [8]
Jumătatea inferioară
Sfertul 3: Krejcikova (38) [5], Alexandrova (34) [3]
Sfertul 4: Shelby Rogers (45) [7], Pegula (28) [2]
Turneele Săptămânii (rezultate complete) |
|
Click pe butonul corespunzător și selectați tabloul pe care vreți să-l vizualizați | |
@ Strasbourg 23 - 29 mai 2021 | |
"Internationaux de Strasbourg" WTA 250 - zgură, aer liber 235.238 USD/235.238 USD Cronicile turneului |
|
@ Parma 23 - 29 mai 2021 | |
"Emilia-Romagna Open" ATP 250 - zgură, aer liber 480.000 € / 541.800 € |
|
@ Belgrad 23 - 29 mai 2021 | |
"Belgrade Open" ATP 250 - zgură, aer liber 511.000 € |
|
@ Geneva 16 mai - 22 mai 2021 | |
"Gonet Geneva Open" ATP 250 - zgură, aer liber 419.470 € / 481.270 € Cronicile turneului |
|
@ Parma 16 mai - 22 mai 2021 | |
"Emilia-Romagna Open" WTA 250 - zgură, aer liber 235.238 USD/ 235.238 USD Cronicile turneului |
|
@ Belgrad 16 mai - 22 mai 2021 | |
"Serbia Ladies Open" WTA 250 - zgură, aer liber 235.238 USD/ 235.238 USD Cronicile turneului |
|
@ Lyon 17 mai - 23 mai 2021 | |
"Open Parc Auvergne-Rhone-Alpes Lyon" ATP 250 - zgură, aer liber 419.470 € / 481.270 € Cronicile turneului |
1987 | Carling Bassett | Sandra Cecchini | 6–3, 6–4 |
1988 | Sandra Cecchini | Judith Wiesner | 6–3, 6–0 |
1989 | Jana Novotná | Patricia Tarabini | 6–1, 6–2 |
1990 | Mercedes Paz | Ann Grossman | 6–2, 6–3 |
1991 | Radka Zrubáková | Rachel McQuillan | 7–6(7–3), 7–6 (7–3) |
1992 | Judith Wiesner | Naoko Sawamatsu | 6–1, 6–3 |
1993 | Naoko Sawamatsu | Judith Wiesner | 4–6, 6–1, 6–3 |
1994 | Mary Joe Fernandez | Gabriela Sabatini | 2–6, 6–4, 6–0 |
1995 | Lindsay Davenport | Kimiko Date | 3–6, 6–1, 6–2 |
1996 | Lindsay Davenport (2) | Barbara Paulus | 6–3, 7–6 |
1997 | Steffi Graf | Mirjana Lučić | 6–2, 7–5 |
1998 | Irina Spîrlea | Julie Halard-Decugis | 7–6(7–5), 6–3 |
1999 | Jennifer Capriati | Elena Likhovtseva | 6–1, 6–3 |
2000 | Silvija Talaja | Rita Kuti-Kis | 7–5, 4–6, 6–3 |
2001 | Silvia Farina Elia | Anke Huber | 7–5, 0–6, 6–4 |
2002 | Silvia Farina Elia (2) | Jelena Dokić | 6–4, 3–6, 6–3 |
2003 | Silvia Farina Elia (3) | Karolina Šprem | 6–3, 4–6, 6–4 |
2004 | Claudine Schaul | Lindsay Davenport | 2–6, 6–0, 6–3 |
2005 | Anabel Medina Garrigues | Marta Domachowska | 6–4, 6–3 |
2006 | Nicole Vaidišová | Peng Shuai | 7–6(9–7), 6–3 |
2007 | Anabel Medina Garrigues (2) | Amélie Mauresmo | 6–4, 4–6, 6–4 |
2008 | Anabel Medina Garrigues (3) | Katarina Srebotnik | 4–6, 7–6(7–4), 6–0 |
2009 | Aravane Rezaï | Lucie Hradecká | 7–6(7–2), 6–1 |
2010 | Maria Sharapova | Kristina Barrois | 7–5, 6–1 |
2011 | Andrea Petkovic | Marion Bartoli | 6–4, 1–0 ret. |
2012 | Francesca Schiavone | Alizé Cornet | 6–4, 6–4 |
2013 | Alizé Cornet | Lucie Hradecká | 7–6(7–4), 6–0 |
2014 | Monica Puig | Sílvia Soler Espinosa | 6–4, 6–3 |
2015 | Samantha Stosur | Kristina Mladenovic | 3–6, 6–2, 6–3 |
2016 | Caroline Garcia | Mirjana Lučić-Baroni | 6–4, 6–1 |
2017 | Samantha Stosur (2) | Daria Gavrilova | 5–7, 6–4, 6–3 |
2018 | Anastasia Pavlyuchenkova | Dominika Cibulková | 6–7(5–7), 7–6(7–3), 7–6(8–6) |
2019 | Dayana Yastremska | Caroline Garcia | 6–4, 5–7, 7–6(7–3) |
2020 | Elina Svitolina | Elena Rybakina | 6–4, 1–6, 6–2 |