Simona Halep a câştigat astăzi al 3-lea titlu al sezonului, câte unul la categoriile International, Premier şi Premier 5 [lista exhaustivă a titlurilor, mai jos].

Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography
Discursul campioanei, la sfârşitul articolului

Despre cum a decurs acest sezon nu mai este nevoie să vorbim, cert este că el a afectat şi va continua să afecteze forma de moment a multor jucătoare de top.
Aşa cum era de bănuit, multe au ales una dintre cele două etape – hardul american sau zgura europeană – altele, precum adversara Simonei de astăzi le-au încercat pe amândouă. Concluziile legate de care alegere a fost mai înţeleaptă le vom trage după Roland Garros.

Cert este că exact cum spunea chiar ea, la conferinţa de presă de ieri cu un râs care masca siguranţa de sine, Simona s-a maturizat. După cum a ratat atâtea şanse de a-şi îmbogăţi şi mai mult palmaresul şi aşa remarcabil, acum Simona a învăţat să profite de şansele oferite. Aşa a făcut şi în partida din sferturi, cu Putintseva, aşa a făcut şi astăzi. Aşa a încercat să facă – şi la final a reuşit – în partida cu Muguruza din semifinale. Să ne reamintim că toate trei au participat şi la seria americană.

Karolina şi Yulia au avut desigur şi probleme de sănătate. Jucătoarea din Cehia le-a avut şi în timpul întreruperii, când nu a jucat la toate evenimentele neoficiale din Cehia.

Dar, mai degrabă, erau obosite. Sau şi mai bine zis erau extenuate de condiţiile draconice în care se dispută acum turneele şi au cerut o amânare până la turneul de la Roland Garros, sacrificându-l pe acesta, pentru că au realizat că acum nu sunt în stare să se măsoare cu Simona.
Doar Muguruza – mai rezistentă fizic, psihic sau poate mai ambiţioasă – a luptat până la capăt şi a încercat să anihileze tactica Simonei: agresivitate de la bun început, un forcing necontenit, aşteptând ca jucătoarea din faţa ei – pe care o ştia slăbită – să cedeze. I-a reuşit de fiecare dată.

Da, Simona are dreptate, s-a maturizat.

Cele 22 de titluri ale Simonei

Pe categorii de turnee:

Mare Şlem – 2: Roland Garros 2018, Wimbledon 2019

Turneul Campioanelor (B) – 1: Sofia 2013

Premier Mandatory – 3: Indian Wells 2015, Madrid 2016, Madrid 2017

Premier 5 – 5: Doha 2014, Dubai 2015, Montréal 2016, Montréal 2018, Roma 2020

Premier – 3: New Haven 2013, Moscova 2013, Dubai 2020

International – 8: Nürnberg 2013, s’-Hertogenbosch 2013, Budapesta 2013, Bucureşti 2014, Shenzhen 2015, Bucureşti 2016, Shenzhen 2018, Praga 2020

*

Defalcate pe ani (8 ani la rând cu cel puţin un titlu):

2013: 6 – International Nürnberg, s’-Hertogenbosch, Budapesta, Premier New Haven, Moscova, Turneul Campioanelor (B) Sofia

2014: 2 – Premier 5 Doha, International Bucureşti

2015: 3 – International Shenzhen, Premier 5 Dubai, Premier Mandatory Indian Wells

2016: 3 – Premier Mandatory Madrid, International Bucureşti, Premier 5 Montréal

2017: 1 – Premier Mandatory Madrid

2018: 3 – International Shenzhen, Roland Garros 2018, Premier 5 Montréal

2019: 1 – Wimbledon

2020: 3 – Dubai, Praga, Roma

*

Pe suprafeţe

11 pe hard, 9 pe zgură, 2 pe iarbă

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.