Un singur cap de serie – primul care părăseşte turneul dintre primii 8 – a fost eliminat ieri la WTA Premier 5 “Internazionali BNL d’Italia”. Autoare, o jucătoare promovată din calificări, după o victorie categorică:
Danka Kovinic (86 WTA) [Q] – Belinda Bencic (10) [8] 6-3, 6-1, după ce jucătoarea din Muntenegru a câştigat un joc cu returul în primul set, 3 în al doilea şi a salvat cele trei mingi de break ale elveţiencei.
Danka Kovinic (25 de ani, clasament maxim: 46 WTA / februarie 2016) a obţinut a doua victorie în faţa unei jucătoare din top 10 WTA după mai mult de 4 ani de la prima, cea în faţa Robertei Vinci (8) în primul tur al WTA Premier Mandatory Madrid 2016. Atunci, în turul 2 era eliminată de Sorana Cîrstea.
Aici, în primul tur (R56) obţinuse altă victorie categorică: 6-1, 6-0 în 1h4′ cu Julia Görges (41).
Imagini de la partidele Kovinic – Bencic, Azarenka – Venus; Plíšková, Svitolina şi Mertens
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii
Astfel că, după rezultatele de luni şi marţi din turul 1 (R32), acum mai sunt prezenţi 12 capi de serie pe tablou.
Ceilalţi trei capi de serie din primii 8 – Simona Halep (2) [1], Karolina Plíšková (4) [3], Elina Svitolina (6) [4] – au debutat cu victorii în două seturi, iar Elena Rybakina (18) [10] şi Elise Mertens (20) [11] şi-au adăugat a doua victorie. Toate 5 vor juca vineri în optimi (turneul se încheie luni).
[Rezultatele în tablourile PDF şi rezumatele în videoclipurile de la sfârşitul ştirii]
În “clasicul” din turul 1 (R56) jucat cu întârziere, campioana de la WTA Premier 5 “Western & Southern” Open şi vicecampioana de la US Open îşi continuă excepţionalul parcurs de după reluare:
Victoria Azarenka (14 WTA) [SE] – Venus Williams (70) [WC] 7-6(7), 6-2 în 2h1′, după ce Vika a salvat o minge de set, în tie-break, la 5-6. În prealabil, ratase una în timpul setului, la 5-4, aflată la primire.
Acum palmaresul direct a devenit 6-3 pentru Venus.
Astăzi vor debuta la actuala ediţie, în turul 2 (32): Sofia Kenin (5) [3], Kiki Bertens (8) [5], Johanna Konta (13) [7] şi Petra Martic (16) [8],
iar Garbiñe Muguruza (17) [9], Marketa Vondrousova (19) [12] şi Anett Kontaveit (21) [14] vor juca a doua partidă.
Ordinea de joc – 17.09 – WTA Roma 2020
Galerie videoclipuri (5)
Lovitura zilei – Azarenka – şi rezumatele partidelor menţionate mai sus