Simona Halep a început cu bine campania de la WTA Premier 5 “Internazionali BNL d’Italia”, chiar dacă nu a avut o partidă uşoară.
Pe de o parte, adversara ei traversează cea mai bună perioadă a carierei şi a cautăt şi astăzi să profite de acest moment, pe de alta, nici Simona nu a reuşit să evolueze constant la nivelul obişnuit.
Simona, înaintea partidei, asistată de fizioterapeutul Cosmin Diaconeasa
Credit Foto: Jimmie 48 Tennis Photography
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii
În partida contând pentru turul 2 (R32):
Simona Halep (2 WTA) [1] – Jasmine Paolini (Italia, 99) [WC] 6-3, 6-4
Partida a durat 1h23′
Primele jumătăţi ale celor două seturi au fost cele în care jucătoarea noastră a avut probleme: în primul Simona a fost condusă, a egalat, dar a mai avut o dată un break în urmă, pentru ca de la 3-3 să sprinteze cu trei jocuri câştigate la 30, 30 şi 15.
În al doilea, situaţia a fost şi mai complicată, pentru că între jocurile 3 şi 8 s-a câştigat cu returul, dar de la 3-4 Simona şi-a regăsit inspiraţia şi a câştigat de două ori la primire şi o dată cu serviciul, de două ori la 0 şi o dată la 30.
Simona a câştigat 71 din punctele jucate şi Jasmine, 57.
Simona acumulează 105 puncte WTA şi o va întâlni în optimile de finală pe învingătoarea din partida Amanda Anisimova (27 WTA) – Dayana Yastremska (29), care se va disputa mai târziu.
Simona a câştigat a 10-a partidă consecutivă din circuit, după cele 4 care i-au adus titlul de la WTA Premier Dubai – în luna februarie şi 5 pentru cel de la International Praga – în august.
Galerie videoclipuri (2)
Mingea de meci şi un punct spectaculos câştigat de Simona
Top seed @Simona_Halep is off and running in Rome ?♀️ after downing Paolini 6-3, 6-4. #IBI20 pic.twitter.com/QaRlAvR4nd
— wta (@WTA) September 16, 2020
One of the best points of the match and it goes to @Simona_Halep! #IBI20 pic.twitter.com/iKYxzMw2iX
— wta (@WTA) September 16, 2020