Săptămâna viitoare va începe şi circuitul din SUA.
În paralel cu turneul de la Praga se va disputa WTA International “Top Seed Open presented by Bluegrass Orthopaedics”. Turneul se va disputa pe hard, la “Top Seed Tennis Club” din oraşul Lexington, Kentucky.
Aceasta va fi prima ediţie la nivel WTA a evenimentului, până anul trecut aici se disputa un eveniment combinat ATP Challenger / ITF W60.
Iniţial, acest eveniment nu apărea în calendarul din 2020, dar a fost introdus ulterior, deoarece WTA a dorit neapărat ca înaintea dublei “Western & Southern Open” – US Open să se mai dispute un turneu, după ce Premier San José şi International Washington fuseseră anulate.
Pe tabloul calificărilor – 24 de jucătoare, 6 dintre ele vor promova după două runde pe tabloul principal – este prezentă şi jucătoarea noastră, Gabriela Talabă Lee [anul acesta s-a căsătorit, poze de la ceremonie puteţi vedea pe contul ei de Instagram], care îşi are reşedinţa în SUA.
Astăzi – duminică – în prima rundă a calificărilor, cu începere de la ora 17.00 AM se va disputa partida:
Gabriela Talabă (227 WTA, clasată pe cel mai bun loc al carierei începând cu luna martie, 24 de ani) – Kristie Ahn (SUA, 96, clasament maxim: 87 WTA / septembrie 2019, 28 de ani) [1]
Învingătoarea va juca pentru un loc pe tabloul principal, cu cea din partida:
Jovana Jovic (Serbia, 222) – Mayo Hibi (Japonia, 167) [11]
*
Credit Foto: @topseedtennisclub
A fost tras la sorţi tabloul de simplu – 32 de jucătoare – cu o primă optime extrem de interesantă: dacă Serena Williams (9 WTA) [1] va trece de primul tur, în care o va întâlni pe compatrioata ei, Bernarda Pera (60), în optimi va juca fie cu sora ei, Venus Williams (67) – pentru a 31-a oară, palmares direct: 18-12 – fie cu Victoria Azarenka (58), pentru a 23-a oară, palmares direct: 18-4.
Capii de serie au fost repartizaţi astfel pe tablou:
Jumătatea superioară
Sfertul 1: S. Williams [1], Sloane Stephens [7]
Sfertul 2: Anisimova [4], Putintseva [5]
Jumătatea inferioară
Sfertul 3: Linette [6], Konta [3]
Sfertul 4: Jabeur [8], Sabalenka [2]