Ieri s-au disputat primele 3 optimi de finală la WTA International “Upper Austria Ladies Linz”.
Imagini din timpul celor 4 partide menţionate în ştire
Credit foto: Jimmie48 Tennis Photography
Una dintre partide i-a prilejuit lui Cori Gauff (SUA, 110, născută pe 13 martie 2004, clasament maxim: 106 WTA / 9 septembrie) calificarea în primul sfert de finală al carierei în circuitul WTA, după ce adversara ei – Kateryna Kozlova (Ucraina, 83) – a abandonat în setul decisiv: 4-6, 6-4, 2-0, după 1h32′, din cauza unei accidentări la piciorul stâng.
Gauff devine astfel la 15 ani şi 214 zile, cea mai tânără jucătoare calificată în sferturile de finală ale unui turneu WTA, după Sesil Karatantcheva (Bulgaria), la 15 ani şi 153 de zile, care realiza această performanţă la Tier III Gold Coast (Australia) în ianuarie 2005.
Cele 60 de puncte nete acumulate de jucătoarea care pierduse în ultimul tur al calificărilor şi a promovat ca lucky loser pe tabloul principal, îi garantează accesul începând de luni în top 100 WTA, cel puţin locul 96 [estimare, neoficial].
Progresul impresionant al lui “Coco” este datorat în principal rezultatelor de la ultimele două turnee de Mare Şlem: optimi la Wimbledon (după calificări) şi tur 3 la US Open.
În optimile de finală s-au calificat şi Andrea Petkovic (Germania, 75), care a eliminat-o pe compatrioata ei: Julia Görges (27) [6]: 7-6(2), 6-0 în 1h19′.
Palmaresul direct a devenit acum 4-2 pentru Petkovic, care câştigase şi penultima partidă, cea de anul trecut, tot de aici, dar din turul 1 (R32).
Acesta este primul sfert de finală al lui Petkovic (32 de ani, clasament maxim: 9 WTA / octombrie 2011) în actualul sezon, pe ultimul îl juca acum un an la International Luxemburg.
A 3-a jucătoare calificată în optimi este Elena Rybakina (Rusia, 43), care a eliminat-o pe revelaţia primului tur, Anna-Lena Friedsam (166 WTA) [Q]: 6-3, 5-7, 6-4 în 2h57′.
Ieri a intrat în turneu şi favorita principală – Kiki Bertens (Olanda, 8) [1, WC] – care este angrenată în lupta pentru unul din ultimele două locuri rămase disponibile pentru Turneul Final WTA. Ea a câştigat partida din primul tur (R32): 6-4, 7-5 în cu Misaki Doi (Japonia, 74) [Q].
Astăzi se dispută celelalte 5 partide ale optimilor de finală.
Ordinea de joc – 10.10 – WTA Linz 2019