Credit Foto: “Mutua Madrid Open”

Simona Halep a obţinut a cincea victorie la WTA Premier Mandatory “Mutua Madrid Open” şi s-a calificat astfel pentru a 4-a oară în finala turneului, după ediţiile din 2014, 2016, 2017 (ultimele două, câştigate).
Ea va juca mâine în a 35-a finală a carierei, palmares 18-16.

În semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului:

Simona Halep (3 WTA) [3] – Belinda Bencic (Elveţia, 18) 6-2, 6-7(2), 6-0

Partida a durat 1h57′.

  • Simona a început partida cu un break, dar Bencic a egalat-o în jocul 4. De acolo, românca a sprintat şi a câştigat următoarele 4 jocuri, în care nu a pierdut decât 4 puncte, inclusiv o serie de 10 puncte
  • setul 2 a început cu un schimb de break-uri câştigate la zero, apoi elveţianca a mai reuşit să câştige o dată cu returul pentru 3-1. Simona a recuperat imediat acest break, apoi s-a continuat cu serviciul până în tie-break, Halep salvând o minge de set la 5-6. Însă, în tie-break a prevalat agresivitatea superioară a elveţiencei
  • dar asta a fost tot ce a reuşit Bencic astăzi, căci în setul decisiv am văzut-o din nou pe Simona dezlănţuită, ea câştigând al 4-lea set la zero în acest turneu, în faţa unei adversare frustrate şi deznădăjduite

Simona acumulează pentru calificarea în finală 650 de puncte WTA – cu 315 mai multe decât la ediţia trecută – şi un premiu financiar în valoare de 608.700 €.
Jucătoarea noastră are acum 6.117 puncte şi s-a apropiat la doar 239 de puncte în clasamentul live de actualul lider WTA, pe care îl poate depăşi mâine, dacă va deveni campioană.

Adversara din finală a Simonei va fi desemnată în semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului, care va începe la ora 21.00, Sloane Stephens (SUA, 8) [8]Kiki Bertens (Olanda, 7) [7].

Galerie videoclipuri (6)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.