Monica, la Miami
Credit Foto: sina.cn
La a 9-a participare consecutivă – a 10-a în total – pe tabloul principal al WTA Premier Mandatory “Miami Open presented by Itaú”, Monica Niculescu a obţinut o victorie categorică în primul tur (R96):
Monica Niculescu (138 WTA) [Q] – Tamara Zidanšek (Slovenia, 66) 6-1, 6-2
Partida a durat 1h9′.
În primul set, Monica s-a desprins datorită break-urilor din jocurile 2 şi 4 la 5-0.
În al doilea, după un schimb de break-uri în primele două jocuri, Monica s-a distanţat la 5-1, scor la care a ratat 4 mingi de meci pe serviciul adversarei, dar a închis partida în ghemul următor, la prima oportunitate pe care şi-a creat-o.
Monica îşi adaugă celor 30 de puncte obţinute în calificări, încă 35, totalul de 65 fiind încă sub cel din 2018, când ajungea în turul 3 (R32) aici – 95 de puncte. Premiul financiar dobândit până acum este de 26.430 USD.
Adversară în turul 2 îi va fi Garbiñe Muguruza (Spania, 17, clasament maxim: 1 WTA / 11 septembrie 2017, 25 de ani) [20], cu care a mai jucat o dată, când a câştigat jucătoarea din Spania: 6-1, 6-1 la International Linz 2016 (R16 / hard).