Credit foto: Max Gao Photography

Organizatorii turneului WTA International “Palermo Ladies Open“ au emis un comunicat în care arată că au cerut o derogare [conţinutul, la sfârşitul ştirii] Ministerului Italian al Sănătăţii la decizia pe care au luat-o astăzi de a impune carantina de 14 zile pentru cetăţenii care vin din România şi Bulgaria.

Directorul turneului, Oliviero Palma, a explicat în adresă că aplicarea deciziei ar penaliza o jucătoare de talia Simonei Halep, care astfel nu ar putea participa la primul turneu oficial de după întrerupere.
El a adăugat că protocoalele impuse de WTA sunt suficient de severe pentru a asigura atât siguranţa jucătoarelor, antrenorilor, cât şi a personalului auxiliar, adică teste cu 4 zile înainte de sosirea la Palermo pentru cei veniţi din străinătate, apoi în momentul sosirii – ei neavând voie să părăsească hotelul până când nu soseşte rezultatul testului – şi, în continuare, la fiecare 4 zile.

Organizatorii şi-au asigurat consultanţa unui profesor universitar care va planifica toate controalele.
Palma este convins că sunt asigurate toate condiţiile şi sunt date toate garanţiile, pentru ca să se poată da o derogare jucătoarelor care vin din România şi Bulgaria, astfel ca ele să nu fie obligate să intre în carantină şi astfel să fie nevoite să renunţe la turneul de la Palermo.

Simona Halep, pe tabloul principal
Sorana Cîrstea, Irina Begu, Patricia Ţig, în calificări

Raluca Olaru, Laura Paar, Andreea Mitu, Cristina Dinu, pe tabloul de dublu

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.