Al doilea turneu care se dispută săptămâna viitoare în circuitul WTA este unul de categorie superioară, 500 “Porsche Tennis Grand Prix”, care se dispută pe zgură indoor, în “Porsche Arena” din Stuttgart.

Aceasta este a 43-a ediţie a turneului [finalele celor de până acum, la sfârşitul ştirii, până în 2005, inclusiv, turneul s-a disputat la Filderstadt şi până în 2008, inclusiv, pe hard]. 

Deţinătoarea titlului, campioana din 2019, Petra Kvitova, este prezentă, cap de serie 7.

Laura şi Katharina în timpul partidei de ieri
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography

În calificări a jucat şi Laura Paar (210) [12], care ieri a fost învinsă în prima rundă, de Katharina Gerlach (246): 6-3, 7-5 pentru jucătoarea din Germania.

Astfel, o singură jucătoare  din România este prezentă pe tabloul principal, Simona Halep (3 WTA), care a fost cotată cap de serie 2, despre a cărei participare certă, aflasem încă de alaltăieri.

Simona, în timpul antrenamentului de astăzi şi
la acţiunile din marja turneului [& Julia Görges]

Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography

Tabloul este compus din 28 de jucătoare, astfel că primii 4 capi de serie vor avea BYE în primul tur.
Simona o va întâlni în optimile de finală pe învingătoarea din partida în care se vor întâlni două jucătoare din Cehia: Marie Bouzkova (56) – Marketa Vondrousova (20).

Repartiţia capilor de serie pe tablou:

Jumătatea superioară

Sfertul 1: Barty (1) [1], Pliskova (9) [6]

Sfertul 2: Svitolina (5) [4], Kvitova (10) [7]

Jumătatea inferioară

Sfertul 3: Sabalenka (7) [5], Kenin (4) [3]

Sfertul 4: Bencic (12) [8], Halep (3) [2]

Turneele Săptămânii (rezultate complete)
Click pe butonul corespunzător și selectați tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Monte Carlo
11 apr - 18 apr 2021
"Rolex Monte-Carlo Masters"
ATP 1000 - zgură, aer liber
2.082.960 € / 2.460.585 €
Cronicile turneului

@ Charleston
12 apr - 18 apr 2021
"MUSC Health Women's Open"
WTA 250 - zgură, aer liber
235.238 USD / 235.238 USD
Cronicile turneului

Filderstadt 1978 United States Tracy Austin Netherlands Betty Stöve 6–3, 6–3
1979 United States Tracy Austin (2) Czechoslovakia Martina Navratilova 6–3, 6–2
1980 United States Tracy Austin (3) United States Sherry Acker 6–2, 7–5
1981 United States Tracy Austin (4) Czechoslovakia Martina Navratilova 4–6, 6–3, 6–4
1982 United States Martina Navratilova United States Tracy Austin 6–3, 6–3
1983 United States Martina Navratilova (2) France Catherine Tanvier 6–1, 6–2
1984 Sweden Catarina Lindqvist West Germany Steffi Graf 6–1, 6–4
1985 United States Pam Shriver Sweden Catarina Lindqvist 6–1, 7–5
1986 United States Martina Navratilova (3) Czechoslovakia Hana Mandlíková 6–2, 6–3
1987 United States Martina Navratilova (4) United States Chris Evert 7–5, 6–1
1988 United States Martina Navratilova (5) United States Chris Evert 6–2, 6–3
1989 Argentina Gabriela Sabatini United States Mary Joe Fernández 7–6(7–5), 6–4
1990 United States Mary Joe Fernández Austria Barbara Paulus 6–1, 6–3
1991 Germany Anke Huber United States Martina Navratilova 2–6, 6–2, 7–6(7–4)
1992 United States Martina Navratilova (6) Argentina Gabriela Sabatini 7–6(7–1), 6–3
1993 France Mary Pierce Belarus Natasha Zvereva 6–3, 6–3
1994 Germany Anke Huber (2) France Mary Pierce 6–4, 6–2
1995 Croatia Iva Majoli Argentina Gabriela Sabatini 6–4, 7–6(7–4)
1996 Switzerland Martina Hingis Germany Anke Huber 6–2, 3–6, 6–3
1997 Switzerland Martina Hingis (2) United States Lisa Raymond 6–4, 6–2
1998 France Sandrine Testud United States Lindsay Davenport 7–5, 6–3
1999 Switzerland Martina Hingis (3) France Mary Pierce 6–4, 6–1
2000 Switzerland Martina Hingis (4) Belgium Kim Clijsters 6–0, 6–3
2001 United States Lindsay Davenport Belgium Justine Henin 7–5, 6–4
2002 Belgium Kim Clijsters Slovakia Daniela Hantuchová 4–6, 6–3, 6–4
2003 Belgium Kim Clijsters (2) Belgium Justine Henin 5–7, 6–4, 6–2
2004 United States Lindsay Davenport (2) France Amélie Mauresmo 6–2, ret.
2005 United States Lindsay Davenport (3) France Amélie Mauresmo 6–2, 6–4
Stuttgart 2006 Russia Nadia Petrova France Tatiana Golovin 6–3, 7–6(7–4)
2007 Belgium Justine Henin France Tatiana Golovin 2–6, 6–2, 6–1
2008 Serbia Jelena Janković Russia Nadia Petrova 6–4, 6–3
2009 Russia Svetlana Kuznetsova Russia Dinara Safina 6–4, 6–3
2010 Belgium Justine Henin (2) Australia Samantha Stosur 6–4, 2–6, 6–1
2011 Germany Julia Görges Denmark Caroline Wozniacki 7–6(7–3), 6–3
2012 Russia Maria Sharapova Belarus Victoria Azarenka 6–1, 6–4
2013 Russia Maria Sharapova (2) China Li Na 6–4, 6–3
2014 Russia Maria Sharapova (3) Serbia Ana Ivanovic 3–6, 6–4, 6–1
2015 Germany Angelique Kerber Denmark Caroline Wozniacki 3–6, 6–1, 7–5
2016 Germany Angelique Kerber (2) Germany Laura Siegemund 6–4, 6–0
2017 Germany Laura Siegemund France Kristina Mladenovic 6–1, 2–6, 7–6(7–5)
2018 Czech Republic Karolína Plíšková United States CoCo Vandeweghe 7–6(7–2), 6–4
2019 Czech Republic Petra Kvitová Estonia Anett Kontaveit 6–3, 7–6(7–2)

 

Credit Info tabel: wikipedia.org

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.