Simona Halep a acordat astăzi la WTA 500 “Porsche Tennis Grand Prix”, care se dispută pe zgură, indoor, la Stuttgart, tradiţionala conferinţă de presă, pe care jucătoarele de top o acordă la începutul turneelor:
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography
Ea s-a referit la turneul care se dispută în “Porsche Arena”, unde cele mai bune rezultate au fost semifinalele din 2015 şi 2017 şi la suprafaţa de joc:
Nu pot să spun că nu-mi place, pentru că am învins câteva jucătoare bune aici. Doar că îmi este mai greu să câştig turneul.
Despre accidentare şi despre prezenţa lui Darren:
Am avut mai mult de două săptămâni de pauză și am urmat un tratament pentru umăr. Mă simt mult mai bine acum și nu am avut dureri în ultimele zile la antrenamente, nici la cele de acasă, nici la cele de aici. Mă simt în formă și sper să pot rămâne așa și în timpul partidelor, deoarece meciurile sunt diferite faţă de sesiunile de antrenament. A-l avea pe Darren lângă mine înseamnă mult, pentru că am încredere în mine atunci când este în preajmă. Avem zile grozave împreună.
Despre relaţia cu fanii:
Nu postez mult pe reţelele de socializare, dar urmăresc toate mesajele pe care le primesc și toate postările pe care fanii mei le fac pentru mine.
A fost frumos să păstrez legătura cu ei, deoarece a trecut ceva timp de când nu am mai avut tribune pline. Asta m-a întristat, dar este bine că avem la dispoziţie modalitatea de a comunica virtual, care ne apropie.
Despre sezonul pe zgură:
Sunt probabil cea mai entuziastă jucătoare în această perioadă a anului. M-am simțit întotdeauna minunat pe zgură și nu pot spune că fac ceva special. Mă simt în apele mele pe această suprafață și am încredere, de aceea am avut probabil rezultate bune până acum.
Din nou despre turneul de la Stuttgart:
E un turneu frumos, condiţiile sunt foarte bune şi lumea e foarte drăguţă cu mine. Categoric, este una din priorităţile mele să câştig titlul şi aici.
Concluzia, zâmbind:
Vreau să câștig toate turneele de zgură, dacă este posibil. Îmi doresc asta foarte mult.
[sursă: tennis.com]
Astăzi, Simona s-a antrenat cu Sofia Kenin: