Alison Riske a câştigat astăzi la WTA International “Libéma Open” – care s-a disputat pe iarbă, la ‘s-Hertogenbosch (Rosmalen) – al doilea titlu al carierei, la mai mult de 4 ani şi jumătate după primul: International Tianjin (octombrie) 2014.

Campioanele simplu şi dublu
Credit foto: Libéma Open

Performanţă cu atât mai valoroasă cu cât a fost obţinută în faţa numărului 4 WTA – campioană în acest sezon la Premier St. Petersburg şi Premier Mandatory Madrid, care nu pierduse până acum în carieră decât două finale – Kiki Bertens, aflată pe teren propriu.
Mai mult, Bertens câştigase toate cele 3 întâlniri directe, ultima în turul 1 (R128) la Australian Open 2019.

Alison Riske (28 de ani, clasament maxim: 36 WTA / mai 2017) mai avea o victorie la o jucătoare din top 5 WTA – Agnieszka Radwanska (3) – QF /  International Shenzhen 2017 – şi alte 4 la jucătoare din top 10.

Alison Riske a jucat astăzi în 8-a finală a carierei, a doua pe iarbă, iar Kiki Bertens în a 12-a, dar prima pe iarbă.
Alison a completat astăzi o serie de 10 victorii consecutive pe iarbă, după ce săptămâna trecută câştiga titlul la ITF W100 Surbiton.

Alison Riske (SUA, 61 WTA) – Kiki Bertens (Olanda, 4) [1] 0-6, 7-6(3), 7-5

Partida a durat 2h19′.
După ce a pierdut la zero primul set, nereuşind să ducă decât două jocuri în prelungiri, Riske s-a văzut condusă şi în setul 2 cu 4-1. A recuperat break-ul dar la 4-5 – aflată la serviciu – a fost nevoită să salveze 3 mingi de meci şi încă două, la 5-6.
Şi în decisiv, Bertens a câştigat prima cu returul, Riske a egalat la 3 şi a reuşit break-ul hotărâtor în ultimul joc al partidei, convertind prima minge de titlu.

Până în finală, niciuna dintre ele, nu întâlnise capi de serie.

Alison Riske va progresa datorită celor 220 de puncte nete acumulate, până pe locul 49. Premiul financiar al campioanei este de 34.677 € şi al finalistei de  17.258 €.

*

În finala probei de dublu:

Shuko Aoyama (42 WTA la dublu) / Aleksandra Krunić (Serbia, 72) [4] – Lesely Kerkhove (135) / Bibiane Schoofs (164) [WC] (ambele Olanda) 7-5, 6-3 în 1h25′

Pentru echipa Aoyama / Krunić acesta este primul titlu, Aoyama (31 de ani) are acum 9 titluri la dublu în plamares şi Krunić (26 de ani), 6.

Campioanele vor împărţi un premiu financiar în valoare de 9.919 € , iar finalistele, 5.161 €.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.