Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
3 Slideshow-uri a câte 5 imagini fin timpul partidei de astăzi
Monica Niculescu a pierdut a 5-a partidă – două în calificări şi trei pe tabloul principal – pe care a disputat-o la WTA International “Shenzhen Open”.
În partida amânată de ieri – contând pentru sferturile de finală:
Yafan Wang (China, 70) – Monica Niculescu (99) [Q] 2-6, 7-6(4), 6-1
Partida a durat 2h20′.
Monica s-a desprins în primul set de la 2-2 cu 4 jocuri câştigate la rând.
În al doilea, ea a salvat două mingi de break în primul joc, iar de la 3-2 a început o serie de jocuri câştigate doar cu returul, astfel că la 5-3 şi 40 egal, Monica a fost la două puncte de victorie pe serviciul ei. Oportunităţi ratate şi astfel s-a ajuns la tie-break.
Din acel moment, Monica a acuzat o vizibilă stare de oboseală, şi-a pierdut luciditatea şi Wang a preluat iniţiativa – remontată psihic şi de reuşitele deseori la limită.
Astfel că Monica a pierdut tie-break-ul, iar în decisiv – deşi a luptat – nu a mai reuşit să preia iniţiativa şi nu a mai câştigat decât un joc la 0-5.
Monica rămâne cu cele 76 de puncte nete dobândite aici, care îi asigură cel puţin locul 89 în următorul clasament WTA.