Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

Două Slideshow-uri a câte 5 imagini din timpul partidelor de ieri

Vera Zvonareva – fostă număr 2 WTA (noiembrie 2010, 34 de ani) – a reuşit să obţină ieri una din cele mai preţioase victorii ale celei “de-a doua ei cariere”.

În optimile de finală ale turneului WTA Premier “St. Petersburg Ladies Trophy”, pe al doilea sfert al tabloului:

Vera Zvonareva (Rusia, 97 WTA) – Julia Görges (Germania, 16) [5] 4-6, 6-4, 6-4 în 2h2′, după ce jucătoarea din Rusia a revenit de la 1-3 în setul 2.

Vera Zvonareva – finalistă la Wimbledon şi US Open 2010, 12 titluri în palmares, dintre care unul Premier Mandatory: Indian Wells 2009 – şi-a întrerupt în mai multe rânduri cariera – din cauza accidentărilor şi pentru că a născut în 2016 – dar din 2017 a revenit, mai întâi în circuitul  ITF şi apoi în cel principal, cu rezultate în creştere în acest sezon, cel de aici fiind precedat de semifinala de la International Shenzhen.

În sferturile de finală, ea îşi va întâlni compatrioata, Daria Kasatkina (12) [3], care ieri a beneficiat de retragerea din turneu – din cauza unei accidentări la umăr – a Mariei Sharapova (29).

Pe primul sfert al tabloului, semifinalista va fi decisă în partida:

Petra Kvitova (Cehia, 2) [1]Donna Vekic (Croaţia, 30) [8]

Kvitova a obţinut ieri a 13-a victorie din 2019 (două înfrângeri): 6-2, 7-6(3) în 1h41′ cu Victoria Azarenka (Belarus, 51) [WC], după ce jucătoarea din Belarus a revenit de la 1-5, când a salvat o minge de meci, la primire.

Până atunci, astăzi se vor disputa optimile de pe jumătatea inferioară a tabloului de simplu, dar şi cele 4 sferturi de finală la dublu, printre care şi partida:

Andreea Mitu (134 WTA la dublu) / Raluca Olaru (45) – Lara Arruabarrena (Spania, 78) / Alexandra Panova (Rusia, 43),

care este programată prima pe terenul semicentral şi va începe la ora 12.30.

Ordinea de joc – 31.01 – WTA St. Petersburg 2019

Tablourile turneelor WTA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.