Anei Bogdan i-a prins bine pauza pe care şi-o lua acum o lună, după un început ezitant de sezon, căci revenită în circuit s-a calificat într-un sfert de finală după mai bine de opt luni, precedentul turneu în care lega două victorii – atunci, una prin walkover – pe un tablou principal, era WTA 250 Praga (august) 2020.

Astăzi ea a obţinut a doua victorie la turneul WTA 250 “TEB BNP Paribas Tennis Championship”, care se dispută la Istanbul, şi încă una categorică, în faţa unei jucătoare care anul acesta s-a calificat în finala unui turneu WTA 1000, la Dubai, iar în toamna trecută juca optimi de finală la Roland Garros.

În partida din optimile de finală ale turneului de la Istanbul:

Imagini din timpul partidei
Credit Foto: @tennischampist

Ana Bogdan (102 WTA) – Barbora Krejcikova (42) [5] 6-3, 6-3

Partida a durat 1h21′.
În primul set, de la 2-1, trei jocuri s-au câştigat la primire, două de către Ana, avantaj pe care şi l-a apărat fără probleme.
În setul al doilea, jucătoarea din România s-a desprins la 5-1, iar la 5-2 şi serviciul a ratat trei mingi de meci la avantaje. A închis însă partida la primire, cu un joc câştigat la 15.

Ana acumulează 60 de puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 5.800 USD şi o va întâlni în sferturile de finală pe Veronika Kudermetova (29, clasată pe cel mai bun loc al carierei, 23 de ani) [3], recenta campioană de la WTA 500 Charleston.

Ana o domină pe Veronika în palmaresul direct, 3-0:

Credit Info: itftennis.com

Partida se va disputa vineri, în meciul al 4-lea (ultimul) de pe terenul central, unde sesiunea începe la ora 13.00, aşadar ora estimată de start ar fi 17.30.

Ferro, în timpul partidei de astăzi

A fost decisă şi adversara Soranei Cîrstea din sferturile de finală. Aceasta este Fiona Ferro (57, clasament maxim: 39 WTA / 8 martie 2021, 24 de ani), care astăzi a eliminat-o pe Vera Zvonareva (115) [WC]: 6-3, 6-3 în 1h29′.

Sorana a mai jucat o singură dată cu Fiona, tot la acest turneu, în primul tur al ediţiei 2017 şi a învins-o: 6-3, 6-1.

Aceasta partidă este programată vineri în meciul al doilea de pe terenul central, cu începere de la ora estimată 14.30.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.