Sorana Cîrstea (67 WTA) a obţinut a 3-a victorie la turneul WTA 250 “TEB BNP Paribas Tennis Championship” de la Istanbul şi revine în semifinala unui turneu din circuit după cea pe care o juca la WTA 250 (International) Tashkent (septembrie) 2019, unde disputa şi finala.
Imagini din timpul partidei
Credit Foto: @tennischampistanbul
În sferturile de finală, jucătoarea noastră a trecut de Fiona Ferro (57), după ce a câştigat primul set: 6-4, iar cea franceză a abandonat în primul game al setului doi – când trecuse 1h2′ de la începutul partidei – după ce în pauza dintre seturi primise îngrijiri medicale.
Primul set a fost unul disputat cu 5 break-uri, în care lovitura de rever a Soranei a făcut diferenţa: fie i-a adus lovituri direct câştigătoare, fie a folosit-o ca pregătire pentru atacurile cu forehand-ul. Păstrat la acest nivel backhand-ul o poate ajuta mult pe viitor.
Sorana acumulează deocamdată 110 puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 10.100 USD şi o va întâlni în semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului – pentru prima dată în carieră – pe Marta Kostyuk (Ucraina, 85, clasament maxim: 78 WTA / 18 ianuarie 2021, 18 ani). Kostyuk îşi atingea cel mai bun clasament al carierei, după ce în primul turneu al sezonului juca semifinale la WTA 500 Abu Dhabi.
Jucătoarea din Ucraina a eliminat-o astăzi în sferturile de finală pe Ana Konjuh (Croaţia, 241): 7-5, 4-6, 6-3 după 2h26′.