Organizatorii WTA 250 “Transylvania Open”, care se va disputa la Cluj-Napoca în perioada 25-31 octombrie, tocmai au anunţat prin intermediul unui videoclip în care apare Garbiñe Muguruza (6 WTA), că ea a acceptat wild cardul oferit şi va participa la turneu [Lista de acceptare cu Simona Halep şi Emma Răducanu]. Jucătoarea din Spania va fi astfel cap de serie 1.
Fostul lider WTA (timp de 4 săptămâni în 2017, prima dată pe 11 septembrie) cunoaşte bine ţara noastră, pentru că şi-a petrecut o vacanţă destul de lungă în Transilvania, la începutul lunii iulie, fiind însoţită de buna ei prietenă, fosta jucătoare, Ilinca-Thea Anghel: