În a doua întâlnire a zilei de marţi la WTA 250 “Transylvania Open”, cu cel puţin o jucătoare din România pe teren, Jaqueline Cristian a câştigat la capătul unei partide dramatice, în care a salvat două mingi de meci.
După un început de partidă ezitant, ajunsă cu spatele la zid, s-a redresat la timp, s-a încărcat de la reuşite şi a mai creat altele. Şi-a exploatat la maxim “forehand-ul de clasă mondială” – aşa cum spunea comentatorul de la WTA TV – şi a confirmat încă o dată noua atitudine – determinare până la capăt -, dublată de organizarea jocului şi disciplină. Adică, exact ce remarcam după victoria de săptămâna trecută în faţa altei jucătoare slovene, Tamara Zidansek.
Jaqueline a început şi a încheiat partida îmbrăcată în mantia lui Dracula
Credit Foto: @transylvaniaopen
În partida din primul tur (R32):
Jaqueline Cristian (105 WTA) [WC] – Kaja Juvan (Slovenia, 98) 3-6, 7-6(8), 7-6(3)
Partida a durat 2h46′.
Singura ocazie de break din primul set – de ambele părţi – a fost cea convertită de Juvan în jocul 8.
Nici setul al doilea nu a început sub auspicii bune pentru Jaqueline, care şi-a pierdut serviciul în primul joc şi a ratat câte două mingi de re-break în game-urile 2 şi 4. Alte şanse de break nu au fost până în jocul 9, atunci când românca a reuşit re-break-ul în ultimul moment. La 6-5 a ratat prima minge de set.
Tie-break-ul a fost unul dramatic: mai întâi jucătoarea noastră a salvat o minge de meci – la 5-6 – apoi a ratat încă una de set – la 7-6, când Juvan a reuşit un lob formidabil din defensivă – a salvat a doua minge de meci – la 7-8 – înainte de converti a treia ocazie pentru 1-1 la seturi.
Cristian şi-a continuat seria bună şi în setul decisiv: l-a început cu un break, şi-a pierdut serviciul în jocul 4, iar până în tie-break nu a mai fost nicio şansă de break de nicio parte.
Jaqueline a convertit 2/10 şanse de break, a câştigat 124 din punctele disputate – 75 la serviciu şi 49 la primire, iar Kaja a convertit 3/5 şanse de break şi a câştigat 119 puncte (82/37).
Palmaresul direct a devenit acum 1-1.
Videoclip cu mingea de meci, la sfârşitul ştirii
Jaqueline acumulează 30 de puncte WTA – mai face un pas spre top 100 – şi o va întâlni în optimile de finală – pentru prima dată în carieră – pe Ajla Tomljanovic (43) [5].
Ordinea de joc – 26.10 – WTA Cluj-Napoca 2021
Galerie videoclipuri (2)
Call it a Cluj comeback 🙌
🇷🇴 Jaqueline Cristian defeats Juvan from a set down to book a Round 2 meeting with Tomljanovic!#TransylvaniaOpen pic.twitter.com/765buLMWNg
— wta (@WTA) October 26, 2021
Best entrance of the @wta season? 😄🧛🏻♀️#SpookyOpen pic.twitter.com/IdVQB9Sxsz
— Transylvania Open (@TransylvaniaOpn) October 26, 2021