Despre eliminarea Karolinei Pliskova (10 WTA) [5] de către Camila Giorgi (75) [Q] în primul tur (R32) al turneului WTA 500 “Viking International Eastbourne” – care este dotat cu o contribuţie financiară totală în valoare de 565.530 USD – am vorbit acum două zile.
Între timp, Camila a trecut şi de Shelby Rogers (47) [LL] şi va juca în sferturi.

Dar, ulterior, alţi 6 capi de serie au fost eliminaţi, astfel că doar Aryna Sabalenka (4) [1] este prezentă în sferturile de finală, dintre jucătoarele cotate printre favorite, unde o va întâlni tocmai pe cea din Italia, menţionată mai sus.

Sferturile de finală în imagini
SabalenkaGiorgi, KontaveitGolubic,
OstapenkoKasatkina, SevastovaRybakina

Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography

Desigur că teoria cu jucătoarele de top, care se menajează înaintea unui turneu de Grand Slam rămâne parţial valabilă, mai ales că unele nu s-au adaptat încă la iarbă.

Totuşi, rezultatele au fost interesante [tabloul PDF mai jos]:

  • Elina Svitolina (5) [2] a fost eliminată de Elena Rybakina (21). Aceasta pare să-şi fi reînceput ascensiunea impetuoasă din 2020, pe care şi-o anunţase prin calificarea în sferturile de finală ale Roland Garros, după un început de sezon mai lent.
    Ea a obţinut ieri, după o evoluţie mai mult decât convingătoare, a doua victorie în faţa unei jucătoare din top 5 WTA, a 6-a în faţa uneia din top 10, dar prima pe iarbă
  • Bianca Andreescu (7) [3] rămâne în criză de formă şi de rezultate în acest sezon – excepţie face finala în care s-a calificat la WTA 1000 Miami – acum a venit rândul lui Anett Kontaveit (27) să-şi rotunjească palmaresul victoriilor în faţa jucătoarelor din top 10 WTA. Ieri a înregistrat-o pe a 13-a, a doua din 2021
  • Iga Swiatek (9) [4] – care în primul tur obţinuse prima victorie pe iarbă a carierei, pe un tablou principal – nu a legat-o pe a doua, fiind oprită de Daria Kasatkina (34), care a revenit de la 0-1 la seturi, pe următoarele două câştigându-le categoric: 6-0, 6-1, aşa că jucătoarea din Polonia a fost ea de data aceasta victima unui set pierdut la zero [videoclip cu rezumatul partidei, la sfârşitul ştirii].
    Daria, care în acest sezon pare hotărâtă să dea un nou impuls carierei sale – titlurilor de la WTA 500 “Phillip Island Trophy“, Melbourne şi St. Petersburg, pe hard, le-a mai adăugat o finală pe iarbă, săptămâna trecută la WTA 250 Birmingham – a obţinut a 13-a victorie în faţa unei jucătoare din top 10 WTA, prima după 3 ani şi prima pe iarbă
  • Belinda Bencic (11) [6] continuă seria rezultatelor oscilante: după ce săptămâna trecută juca finala WTA 500 Berlin, ieri a fost eliminată de compatrioata ei, Viktorija Golubic (72) [Q]
  • Elise Mertens (16) [7] pierduse în primul tur la Cori Gauff (23), care a fost eliminată la rândul ei de lucky loser-ul Anastasija Sevastova (61), după ce jucătoarea din Letonia a revenit de la 0-1 la seturi şi 2-4 în al doilea
  • Anastasia Pavlyuchenkova (19) [8] finalista de la Roland Garros a redus viteza pe iarbă şi a fost eliminată în primul tur de Jelena Ostapenko (43) [WC]. Aceasta va fi a doua jucătoare letonă prezentă în sferturi, după ce ieri a eliminat-o în optimi pe Ons Jabeur (24), care săptămâna trecută câştiga, la WTA 250 Birmingham, primul titlu al carierei [videoclip cu rezumatul partidei, la sfârşitul ştirii]

Astăzi se dispută partidele sferturilor de finală:

Ordinea de joc – 24.06 – WTA / ATP Eastbourne 2021

Turneele Săptămânii (rezultate complete)
Click pe butonul corespunzător și selectați tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Bad Homburg
20 - 26 iun 2021
"Bad Homburg Open presented Engel & Völkers"
WTA 250 - gazon, aer liber
$ 235.238 / $ 235.238
Cronicile turneului

@ Eastbourne
21 - 26 iun 2021
"Viking International Eastbourne"
WTA 500 - gazon, aer liber
$ 565.530 / $ 565.530
Cronicile turneului

@ Eastbourne
21 - 26 iun 2021
"Viking International Eastbourne"
ATP 250 - gazon, aer liber
€ 547.265 / € 609.065

@ Mallorca
20 - 26 iun 2021
"Mallorca Championships"
ATP 250 - gazon, aer liber
€ 720.000 / € 783.655
Cronicile turneului


LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.