Gabriela Talabă a făcut o partidă curajoasă astăzi, în primul tur (R56) al WTA 500 “Volvo Car Open”.
Deseori, diferenţa dintre clasamentele adversarelor a fost estompată de jocul agresiv, dar îngrijit al româncei. Neafectată prea mult de tracul primei partide pe un tablou principal din circuitul WTA, Gabriela şi-a creat o situaţie favorabilă în finalul primului set, anulată de jucătoarea din Muntenegru.
Deşi condusă cu două break-uri în setul doi, a opus o rezistenţă înverşunată în finalul partidei, insuficientă acum, dar poate pe viitor, acest meci şi primele victorii în calificările unui turneu din circuitul principal îi vor spori capitalul de încredere şi pe cale de consecinţă nivelul rezultatelor: 

Danka Kovinic (Muntenegru, 91 WTA) – Gabriela Talabă (214) [Q] 7-6(2), 6-4

Partida a durat 1h47′.
În primul set, Gabriela a avut prima şansă de break în jocul 5. Prima a lui Kovinic a venit la 4-3 şi 40-30, dar de acolo, jucătoarea noastră a evoluat excelent şi a câştigat 9 puncte la rând – inclusiv un break la zero – ajungând astfel la 5-4, 30-0 şi serviciul.
A venit însă rândul muntenegrenei să răspundă cu 8 puncte consecutive – inclusiv un joc de serviciu la zero, pentru 6-5. Românca a egalat la 6, tot cu un joc de serviciu câştigat la zero, dar în tie-break – unde experienţa este şi mai importantă decât în rest – Danka a dominat.
Setul doi a început cu trei break-uri, două în dreptul jucătoarei din Muntenegru, care şi-a mai adăugat unul în jocul 7, pentru 5-2. În următorul, Gabriela a convertit a 6-a minge de break, fără să aibă de înfruntat vreuna de meci şi a mai câştigat un joc de serviciu înainte ca adversara ei să se impună în al doilea joc în care a servit pentru meci.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.