Vorbeam acum două zile – în contextul operaţiei la care va fi supusă Danielle Collins – despre turneul WTA 500 “Volvo Car Open”, care se va disputa săptămâna viitoare, pe zgură verde, la Charleston, cel mai mare oraş din statul Carolina de Sud.

Între timp, a fost tras la sorţi tabloul calificărilor – compus din 32 de jucătoare, după două runde, 8 dintre ele vor promova pe tabloul principal – unde avem o reprezentantă, pe Gabriela Talabă (219 WTA) [13].

Ea o va întâlni în prima rundă – pentru prima oară în carieră – pe Fernanda Contreras Gomez (Mexic, 480, clasament maxim: 456 WTA / martie 2020, 23 de ani), două titluri ITF W25 în 2019.

Partida va începe în curând, la ora 17.00, fiind programată prima de pe terenul 1.

Învingătoarea va juca pentru un loc pe tabloul principal cu cea din partida Xinyu Wang (China, 150) [3]Kennedy Shaffer (SUA, 692) [WC].

Gabriela Talabă Lee (după căsătorie) – clasament maxim: 205 WTA / 2 noiembrie 2020, 25 de ani –  are la rândul ei în palmares două titluri ITF W25, în 2018 şi 2019, şi alte două la categoria ITF W15.

În circuitul principal, Gabriela nu a câştigat încă nicio partidă. Anul trecut juca în calificările Roland Garros.
Cea mai importantă victorie a carierei a obţinut-o tocmai în faţa Daniellei Collins (31), la ITF W25 Naples.
La începutul lunii februarie 2020, o elimina şi pe Madison Brengle (79), în primul tur al ITF W100 Midland, Michigan.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.