Săptămâna viitoare se dispută a 25-a ediţie a turneului WTA 500 “VTB Kremlin Cup”, care anul acesta este dotat cu o contribuţie financiară totală în valoare de 565.530 USD.
Finalele ediţiilor de până acum, cu Simona Halep, campioană în 2013 şi Irina Begu, vicecampioană în 2014, la sfârşitul articolului.
Deţinătoarea titlului, Belinda Bencic, nu a venit din cauza accidentării la genunchi, care a obligat-o să se retragă şi de la WTA 1000 Indian Wells.
În schimb, în afara Simonei – invitată la turneu – sunt prezente campioanele ediţiilor 2018 – Daria Kasatkina, 2014 – Anastasia Pavlyuchenkova.
Simona, la conferinţa de presă de astăzi
Credit Foto: kremlincup.ru
Simona Halep (17 WTA) [WC] este cap de serie 8, a fost poziţionată pe al treilea sfert, optimea a doua şi va întâlni în primul tur (R28) tot o jucătoare invitată, pe Anastasia Potapova (77, clasament maxim: 64 WTA / iulie 2019, 20 de ani).
Simona s-a mai întâlnit o dată cu Anastasia, anul acesta, în turul 2 (R64) al WTA 500 “Gippsland Trophy”, atunci când jucătoarea noastră câştiga în două seturi.
Tabloul este compus din 28 de jucătoare, primii 4 capi de serie au BYE în primul tur.
Capii de serie au fost repartizaţi astfel pe tablou [foto, mai jos]:
Jumătatea superioară
Sfertul 1: Sabalenka (2 WTA) [1,WC], Jabeur (14) [5]
Sfertul 2: Sakkari (9) [3], Halep (17) [8, WC]
Jumătatea inferioară
Sfertul 3: Rybakina (16) [7], Pavlyuchenkova (13) [4]
Sfertul 4: Kerber (15) [6], Muguruza (6) [2]
Pentru un loc pe tabloul principal va juca şi Irina Bara (114 WTA) [3], care astăzi, în prima rundă a calificărilor, a eliminat-o pe Natalia Vikhlyantseva (Rusia, 166): 6-2, 6-4 în 1h35′.
Jucătoarea noastră acumulează deocamdată 13 puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 5.000 USD şi o va întâlni – pentru prima oară în carieră – în runda a doua, decisivă pentru calificarea pe tabloul principal, pe Qinwen Zheng (China, 158, clasament maxim: 154 WTA / 27 septembrie 2021, 19 ani), care a trecut astăzi de Anastasia Gasanova (146) [7]: 6-4, 6-2 în 1h19′.
1996 | Conchita Martínez | Barbara Paulus | 6–1, 4–6, 6–4 |
↓ Tier I tournament ↓ | |||
1997 | Jana Novotná | Ai Sugiyama | 6–3, 6–4 |
1998 | Mary Pierce | Monica Seles | 7–6(7–2), 6–3 |
1999 | Nathalie Tauziat | Barbara Schett | 2–6, 6–4, 6–1 |
2000 | Martina Hingis | Anna Kournikova | 6–3, 6–1 |
2001 | Jelena Dokić | Elena Dementieva | 6–3, 6–3 |
2002 | Magdalena Maleeva | Lindsay Davenport | 5–7, 6–3, 7–6(7–4) |
2003 | Anastasia Myskina | Amélie Mauresmo | 6–2, 6–4 |
2004 | Anastasia Myskina (2) | Elena Dementieva | 7–5, 6–0 |
2005 | Mary Pierce (2) | Francesca Schiavone | 6–4, 6–3 |
2006 | Anna Chakvetadze | Nadia Petrova | 6–4, 6–4 |
2007 | Elena Dementieva | Serena Williams | 5–7, 6–1, 6–1 |
2008 | Jelena Janković | Vera Zvonareva | 6–2, 6–4 |
↓ Premier tournament ↓ | |||
2009 | Francesca Schiavone | Olga Govortsova | 6–3, 6–0 |
2010 | Victoria Azarenka | Maria Kirilenko | 6–3, 6–4 |
2011 | Dominika Cibulková | Kaia Kanepi | 3–6, 7–6(7–1), 7–5 |
2012 | Caroline Wozniacki | Samantha Stosur | 6–2, 4–6, 7–5 |
2013 | Simona Halep | Samantha Stosur | 7–6(7–1), 6–2 |
2014 | Anastasia Pavlyuchenkova | Irina-Camelia Begu | 6–4, 5–7, 6–1 |
2015 | Svetlana Kuznetsova | Anastasia Pavlyuchenkova | 6–2, 6–1 |
2016 | Svetlana Kuznetsova (2) | Daria Gavrilova | 6–2, 6–1 |
2017 | Julia Görges | Daria Kasatkina | 6–1, 6–2 |
2018 | Daria Kasatkina | Ons Jabeur | 2–6, 7–6(7–3), 6–4 |
2019 | Belinda Bencic | Anastasia Pavlyuchenkova | 3–6, 6–1, 6–1 |
Credit Info tabel: wikipedia.org