Doar una dintre cele trei jucătoare din România, care au evoluat marţi în primul tur – în probele de simplu (R28) şi dublu (R16) – la WTA 500 “VTB Kremlin Cup“, a câştigat.
Aceasta este Simona Halep, după o partidă de un nivel bun, în faţa campioanei junioarelor de la Wimbledon 2016 – la doar 15 ani – cu un început de carieră promiţător la senioare – două finale WTA 250 în 2018, la doar 17 ani, dar cu o continuare relativ modestă, care şi astăzi a arătat ce poate şi a opus o rezistenţă destul de consistentă, chiar şi în primul set, în care 4 jocuri s-au decis la avantaje.
Simona şi-a impus până la urmă punctul de vedere, a rezistat bine fizic – foarte multe schimburi au fost intense – şi a stat relativ bine la capitolul psihic, cu excepţia momentelor din setul al doilea în care Potapova revenise în joc şi pe tabelă.
A trecut totuşi cu bine peste acel moment şi peste dificultăţile pe care le-a întâmpinat în ultimul joc al partidei:
Simona Halep (19 WTA) [8, WC] – Anastasia Potapova (Rusia, 68) [WC] 6-1, 6-4
Partida a durat 1h30′.
Simona a reuşit un break în jocul al doilea, şi-a pierdut imediat serviciul, dar apoi a câştigat următoarele 4 jocuri, pe primele trei la avantaje – a salvat o minge de break – şi pe ultimul la zero.
Primele trei jocuri din setul al doilea s-au câştigat la retur, Simona rămânând în avantaj, dar de la 3-1, Potapova a câştigat următoarele trei game-uri, nepierzând decât trei puncte. A urmat însă o serie de 3 game-uri câştigate de jucătoarea noastră, în ultimul ea a anulat trei şanse de re-break ale rusoaicei, înainte de a converti a doua minge de meci.
Palmaresul direct este acum 2-0.
Simona a convertit 6 din 13 şanse de break, a câştigat 70 din punctele disputate – 33 la serviciu şi 37 la primire -, iar Anastasia a convertit 3/8 oportunităţi de break şi a câştigat 57 de puncte (31/26).
Simona acumulează deocamdată 55 de puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 8.200 USD şi va întâlni în optimile de finală altă jucătoare din Rusia, pe învingătoarea din partida Veronika Kudermetova (32) – Oksana Selekhmeteva (238) [Q], care se va disputa ceva mai târziu.
Tereza Martincova (Cehia, 51) – Irina Bara (136 WTA) [LL] 6-0, 7-5 în 1h19′
După ce jucătoarea noastră a pierdut al doilea set la zero aici, pe primul în calificări, în al doilea a revenit de la 0-3 şi a servit pentru set la 5-4.
Oricum, o decizie curajoasă a Irinei de a participa la evenimentul de categorie mai mare al săptămănii şi chiar dacă rezultatele au fost cele care au fost, cu puţin noroc a jucat pentru prima dată pe un tablou principal la acest nivel – 500 (Premier) în circuitul WTA.
La Grand Slam-uri a fost prezentă de două ori: Roland Garros 2020 – tur 3 – şi 2021.
În primul tur al probei de dublu:
Viktoria Kuzmova (Slovacia, 61 WTA la dublu) / Alexandra Panova (Rusia, 143) – Vitalia Diatchenko (Rusia, 225) / Monica Niculescu (38) 7-5, 6-2 în 1h20′.