Alexei Popyrin a câştigat astăzi primul titlu al carierei la ATP 250 “Singapore Open Tennis”, după ce a câştigat prima finală în care s-a calificat:
Alexei Popyrin (Australia, 114 ATP) – Alexander Bublik (Kazahstan, 46) [4] 4-6, 6-0, 6-2 în 1h24′ [rezumatul finalei în videoclipul 1 de la sfârşitul ştirii]
Jucătorul născut la Sydney din părinţi ruşi, pe 5 mai 1999, cu un maxim al clasamentului 87 ATP / iulie 2019, a fost campion al juniorilor la Roland Garros 2017. Cu puţin timp înainte de a câştiga acest titlu a devenit elev al Academiei Mouratoglou, unde se pregăteşte şi acum. În prezent este antrenat de Dominik Hrbaty, fostul important jucător slovac.
Tatăl lui, Alex Popyrin, este co-fondator, împreună cu Patrick Mouratoglou al seriei de evenimente organizate în timpul întreruperii tenisului, “Ultimate Tennis Showdown“.
La Singapore, în drumul spre finală, el a mai eliminat un singur cap de serie, pe Marin Cilic (Croaţia, 44) [3]: 7-6(5), 7-6(2), după ce în primul set la 5-6 şi serviciul a salvat două mingi de set, în semifinala disputată ieri.
El va progresa mâine pe un maxim al carierei: 82 ATP (estimare, neoficial).
Până la acest turneu, Alexei câştigase doar 18 partide în circuitul principal şi nu trecuse niciodată de sferturile de finală.
Alexander Bublik rămâne în căutarea primului titlu al carierei. Aici a pierdut a 4-a finală – toate ATP 250 – a doua din acest sezon, după ce la Antalya, în ianuarie, abandona la scurt timp după începerea partidei.
Aici a trecut în semifinale de Radu Albot (76 ATP) [6]: 2-6, 6-3, 6-4 [rezumatele semifinalelor, în videoclipul 2 de la sfârşitul ştirii].
*
Finala probei de dublu s-a încheiat cu rezultatul:
Gillé, în stânga
Sander Gillé (41 ATP la dublu) / Joran Vliegen (37) (ambii Belgia) [1] – Mattew Ebden (78) / John-Patrick Smith (73) (ambii Australia) [4] 6-2, 6-3
Gillé (30 de ani, clasament maxim: 39 ATP ianuarie 2021) şi Vliegen (27 de ani, clasament maxim: 35 ATP / septembrie 2020) au câştigat al 5-lea titlu, după 6 finale, toate de categoria 250, primul în 2019, ultimul la “Astana Open 2020 “. În alte finale în afara acestora nu s-au calificat alături de alţi parteneri.
Galerie videoclipuri (2)
Rezumatul finalei şi al semifinalelor