Ştire actualizată

Seria victorioasă a echipei Bara / Gorgodze s-a încheiat ieri, în semifinalele turneului. Ele au fost învinse de echipa Gerlach / Seguel: 6-7(8), 6-2, [10-6].
Contextul, mai jos, tablourile acutalizate, la sfârşitul ştirii.

Ştirea iniţială

Irina Bara şi Ekaterine Gorgodze îşi continuă periplul prin America de Sud.

După ce săptămâna trecută câştigau titlul la WTA 125 Buenos Aires şi înainte de a participa săptămâna viitoare la WTA 125 Montevideo, au poposit la Santiago de Chile, pentru a juca la turneul ITF W60+H (premii în valoare de 60.000 USD + ospitalitate) “Copa LP Chile presentada por IND”, care se dispută tot pe zgură. 

Irina şi Eko, în timpul partidei din sferturi
Credit Foto: @copalpchileind

Aici echipa Irina Bara (89 WTA la dublu) / Ekaterine Gorgodze (69) a fost cotată cap de serie 1, a avut BYE în primul tur (R16), iar în sferturile de finală a trecut de  Riya Bhatia (India, 457) / Maria Fernanda Herazo Gonzalez (Columbia, 365): 6-4, 6-3.
Aceasta a fost a 12-a partidă pe care au câştigat-o la rând în toate cele trei circuite, cele 4 de la Buenos Aires fiind precedate de 4, pentru titlul de la WTA 250 Cluj-Napoca (octombrie, hard indoor) şi 3 pentru titlul de la WTA 125 Karlsruhe (septembrie, zgură).

Ele au acumulat până acum câte 40 de puncte WTA – cu care jucătoarea noastră recuperează o parte din cele 110 puncte, corespunzătoare semifinalei de la WTA 250 Linz 2020 (/ Sara Sorribes Tormo), care îi vor fi scăzute luni – şi le vor întâlni astăzi, în semifinale, pe Katharina Gerlach (Germania, 417) / Daniela Seguel (Chile, 248), pe care le învingeau săptămâna trecută, în sferturile WTA 125 Buenos Aires.

Irina, în timpul primelor două partide

Irina a fost prezentă şi pe tabloul de simplu, cotată cep de serie 3 [tablourile în format PDF mai jos].

Jucătoarea noastră, clasată săptămâna aceasta pe locul 133 la simplu, a câştigat două partide pe jumătatea inferioară a tabloului: 6-3, 6-3 cu Solana Sierra (Argentina, 826) [WC] – în primul tur (R32) şi 6-1, 6-1 cu Beatrice Gumulya (Indonezia, 1084, fostă 564) – în optimi, dar a fost învinsă astăzi în sferturi de Arriane Hartono (231, 25 de ani): 6-1, 6-2 pentru jucătoarea olandeză.
Irina a rămas cu cele 20 de puncte WTA, cuvenite calificării în sferturi.

Tabloul de Simplu – ITF W60+H Santiago

Tabloul de Dublu – ITF W60+H Santiago

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.