Toate cele trei jucătoare din România care au evoluat ieri în turul 3 (R32) pe jumătatea inferioară a tabloului WTA 1000 “BNP Paribas Open” au fost învinse.
Cea mai bună partidă a reuşit-o Sorana Cîrstea, care a fost la două puncte de victorie în partida cu o adversară din top 10 WTA.
Ea a jucat îngrijit, agresiv dar pragmatic, a dezvoltat inteligent punctele, a arătat execuţii frumoase, dar nu a reuşit să-şi învingă adversara, care ieri a avut o evoluţie slabă în majoritatea timpului, dar a ştiut să gestioneze momentele importante, cu precădere în tie-break-ul setului decisiv.
Este drept şi că Sorana a avut probleme fizice spre sfârşitul partidei, ea şchiopătând vizibil.
O înfrângere care poate fi una de bun augur pentru viitor, dacă ar menţine acest nivel de joc la fiecare meci şi nu ar mai alterna evoluţiile bune, cu unele modeste. Dar am spus de atâta ori asta – după o victorie sau după un meci bun cu o adversară de top, cum a fost cel de ieri – încât tinde să devină un clişeu.
Oricum, Sorana pare motivată, postarea pe Instagram de după meci pare a fi de bun augur:
Simona Halep şi Irina Begu au pierdut în câte două seturi, cea din urmă în faţa unei jucătoare care a învins şi liderul WTA în acest sezon, dar diferenţa categorică la finalul partidei nu este desigur plăcută.
Cât despre Simona, faptul că Aliaksandra Sasnovich o învinsese pe campioana de la US Open în turul precedent, nu este o consolare, pentru că jucătoarea britanică are o experienţă practic nulă în circuitul WTA, performanţele de la turneele majore ieşind din sfera explicabilului şi necesitând multe confirmări şi reconfirmări ulterioare.
Cum, pe de altă parte, nici Sasnovich nu este pur şi simplu doar “o jucătoare de pe locul 100”. Ea a fost 30 WTA în 2018. Are 6 victorii în carieră la jucătoare din top 10 WTA, dintre care una la top 5, Elina Svitolina.
Desigur şi înfrângerea în sine este neplăcută, dar nivelul jocului este departe de ce arăta Simona în trecut. Nu este vorba că nu vrea, dar ce vrea nu reuşeşte să transpună pe teren, de acolo şi momentele dese de enervare.
Mai are două turnee în program anul acesta – WTA 500 Moscova şi WTA 250 Cluj-Napoca – dar indiferent de rezultatele de acolo, credem că fostul număr 1 WTA are nevoie mai întâi de o resetare psihică înaintea viitorului sezon, în care să-şi evalueze obiectivele în concordanţă cu ce este dispusă să aloce în continuare performanţei, pentru că nu este suficient să vrea, mai trebuie să şi poată. Or această putinţă este conferită tocmai de o pregătire corespunzătoare, riguroasă, profesionistă, la toate capitolele.
Să nu uităm că rezultatele atât de importante pe care le-a obţinut Simona de-a lungul carierei s-au datorat în primul rând spiritului de sacrificiu ieşit din comun pe care l-a arătat în teren şi în afara lui.
Este categoric dreptul ei să nu-şi mai dorească acum să facă aceste sacrificii, dar ar fi păcat pentru cartea ei de vizită să nu mai evolueze la un nivel cât de cât satisfăcător şi să nu mai obţină rezultate rezonabile.
Nu de alta, dar este la fel de neplăcut, cred că şi pentru ea, nu numai pentru fani (da şi fanii contează şi da, orice sportiv datorează ceva fanilor) s-o auzim pe Aliaksandra spunând după meci că îşi rezervase bilete de avion după acest meci după ce a văzut tabloul:
When your tickets home are already booked….and you win!
❤️ Sasnovich ❤️#BNPPO21 pic.twitter.com/ki24HX7cTG
— BNP Paribas Open (@BNPPARIBASOPEN) October 11, 2021
Elina Svitolina (7 WTA) [4] – Sorana Cîrstea (40) [32] 4-6, 6-4, 7-6(3)
Partida a durat 2h32′.
Sorana a avut în primul set de două ori un break în urmă – în seria de 4 jocuri câştigate la retur între game-urile 5-8 – şi a mai câştigat o dată la primire în ultimul, atunci când a convertit a 3-a minge de set, după ce a anulat două şanse de 5 egal ale adversarei.
În setul al doilea, jucătoarea noastră şi-a pierdut serviciul în game-ul 3 şi în al 6-lea a ratat singura oportunitate de re-break pe care a avut-o în această manşă.
În decisiv a fost rândul româncei să-şi creeze avantaj datorită break-ului din jocul 6, pentru 4-2. Şi l-a pierdut imediat, dar la 6-5 a fost – la 30 egal – la două puncte de victorie pe serviciul Svitolinei.
Pentru ca în tie-break Elina să se desprindă de la 2 egal, la 5-2 şi apoi să-şi conserve avantajul [videoclip cu rezumatul partidei, la sfârşitul articolului].
Sorana a câştigat 108 din punctele disputate – 57 la serviciu, 51 la primire -, iar Elina, 114 (76/38).
Aliaksandra Sasnovich (100) – Simona Halep (17) [11] 7-5, 6-4
Partida a durat 1h38′.
Seturi asemănătoare ca desfăşurare a scorului, 2-1 la break-uri pentru Sasnovich în ambele, de fiecare dată ea l-a reuşit pe primul – în game-urile 7, respectiv 1 – iar Simona a făcut re-break-ul – în game-urile 10, respectiv 4 – pentru ca jucătoarea din Belarus să aibă ultimul cuvânt, cu alte break-uri în game-urile 11, respectiv 9, închizând fiecare set la prima oportunitate, cea de după 40-30.
Simona a câştigat 68 din punctele disputate – 42 la serviciu, 26 la primire -, iar Aliaksandra 77 (42/35), deci cele 9 puncte în plus câştigate la retur de Sasnovich au făcut diferenţa.
Shelby Rogers (44) – Irina Begu (61) 6-0, 6-2
Partida a durat 1h12′.
Irina a ratat singura şansă de break în ultimul joc al partidei şi a pierdut 5 jocuri de serviciu.
În primul set nu a câştigat decât 9 puncte şi în meci 36, 23 la serviciu şi 13 la primire, iar Shelby, 57 (30/27).
Credit Foto copertă: @bnpparibasopen