Ana Bogdan a câştigat a 3-a partidă la WTA 250 “Chicago Women’s Open” – primele două în calificări – şi va fi prezentă astfel în optimile de finală ale turneului.

Partida din turul 1 (R32) nu s-a jucat până la capăt pentru că adversara Anei, Heather Watson (Marea Britanie, 62), a abandonat la scorul 6-2, 1-0, când trecuseră 51′ de la începutul partidei.
Până atunci, Ana dominase categoric partida câştigând de două ori la retur în primul set, plus jocul din setul al doilea, fără ca adversara să-şi creeze o oportunitate de break. Ana a câştigat 37 din cele 60 de puncte disputate.

Jucătoarea noastră – care se clasează săptămâna aceasta pe locul 106 WTA – a acumulat până acum 48 de puncte WTA – 30 pe tabloul principal plus 18 în calificări – şi o va întâlni în optimile de finală (R16), pentru prima dată în carieră pe Varvara Gracheva (Rusia, 88, clasament maxim: 86 WTA / 14 iunie 2021, 21 de ani împliniţi pe 2 august), care a eliminat-o duminică în primul tur pe Tamara Zidansek (Slovenia, 39) [4]: 6-3, 1-6, 6-2. 

Credit Foto copertă: Jimmie48 Tennis Photography

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.