Prima partidă a optimilor de finală la WTA 1000 “Dubai Duty Free Tennis Championships” s-a încheiat după doar 53′ şi dacă nu putem numi acest rezultat unul surprinzător, căci Jessica Pegula a repetat victoria de săptămâna trecută în faţa Karolinei Pliskova, scorul şi mai categoric este însă de mirare:

Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography

Jessica Pegula (36 WTA) – Karolina Pliskova (6) [2] 6-0, 6-2

Dominarea categorică a jucătoarei americane s-a materializat în totalitate pe tabelă: două serii de 6 jocuri câştigate, întrerupte de începutul setului doi, în care Karolina a câştigat singurele două game-uri din meci.
Învingătoarea a câştigat aproape de două ori mai multe puncte decât învinsa: 57-29.

Cele două se întâlneau săptămâna trecută în sferturile de finală ale WTA 500 Doha, când tot Pegula avea câştig de cauză: 6-1, 6-3.

Semifinala în care se califica la Doha prima la nivel 500 (Premier) – jucătoarea în vârstă de 27 de ani, clasată săptămâna aceasta pe cel mai bun loc al carierei, a fost precedată de prima prezenţă în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam, după ce în optimile de finală ale Australian Open obţinea prima victorie în faţa unei jucătoare din top 10 WTA, singura de până acum în faţa uneia din top 5, la Elina Svitolina (5).

Jessica revine în sferturi la acest nivel, în circuitul WTA, după Premier 5 “Western & Southern Open” 2020 şi o va întâlni pe învingătoarea din partida Caroline Garcia (47) – Elise Mertens (18) [10].

Punctele şi premiile financiare, în tabelul de mai jos

Turneele Săptămânii (rezultate complete)
Click pe butonul corespunzător și selectați tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Dubai
7 - 13 mar 2021
"Dubai Duty Free Tennis Championships"
WTA 1000 - hard, aer liber
1.835.490 USD / 1.835.490 USD
Cronicile turneului

@ Guadalajara
8 - 13 mar 2021
"ABIERTO ZAPOPAN 2021"
WTA 250 - hard, aer liber
235.238 USD / 235.238 USD
Cronicile turneului

@ Dubai
14 - 20 mar 2021
"Dubai Duty Free Tennis Championships"
ATP 500 Series - hard, aer liber
1.897.805 USD / 2.048.855 USD
Cronicile turneului

@ Doha
8 - 13 mar 2021
"Qatar ExxonMobil Open"
ATP 250 Series - hard, aer liber
787.930 USD / 890.920 USD
Cronicile turneului

@ Marsilia
8 mar - 14 mar 2021
"Open 13 Provence"
ATP 250 Series - hard, sală
334.240 € / 409.765 €

@ Santiago
8 mar - 14 mar 2021
"Chile Dove Men+Care Open"
ATP 250 Series - zgură, aer liber
325.270 USD / 393.935 USD

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.