Elena Vesnina va reintra în circuit la WTA 500 “Qatar Total Open”, unde va face echipă în proba de dublu cu Laura Siegemund [tabloul nu a fost încă tras la sorţi].

Jucătoarea din Rusia (34 de ani) – fost lider al ierarhiei WTA de dublu (timp de 5 săptămâni în perioada 11 iunie – 15 iulie 2018, ex aequo cu Ekaterina Makarova) şi clasament maxim 13 WTA / martie 2017 la simplu – juca ultima dată în mai 2018, la Roland Garros.

Elena antrenându-se ieri la Doha
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography

Motivul absenţei a fost acela că pe 20 noiembrie 2018 a venit pe lume Elizabeth, fiica ei şi a omului de afaceri Pavel Tabuntsov, cu care se căsătorise în 2015 [în foto 3, familia plecând spre Doha].

Elena Vesnina a fost şi o bună jucătoare de simplu – 3 titluri după 7 finale – dar în proba de dublu a excelat: 3 titluri de Grand Slam – Roland Garros 2013, US Open 2014, Wimbledon 2017, toate alături de compatrioata ei, Ekaterina Makarova – şi alte 7 finale. Alături de Makarova a fost campioană olimpică la Rio de Janeiro 2016. A ajuns astfel la un total 19-25, palmares al finalelor de dublu în circuitul GS / WTA.

La turneele majore mai are şi un titlu la dublu mixt (/ Bruno Soares) la Australian Open 2016, aşa că a devenit campioană – în două probe – la toate cele 4 turnee de Grand Slam.

Alături de Laura Siegemund nu a mai jucat niciodată, dar teoretic echipa este una puternică dacă ţinem cont că jucătoarea din Germania este deţinătoarea titlului la US Open (/ Vera Zvonareva).

*

Trei nume noi pe lunga – şi cu nume foarte importante – listă a retragerilor din proba de simplu:

  • Iga Swiatek (18 WTA), care va juca imediat finala WTA 500 Series Adelaide, dar a decis să ia o pauză săptămâna viitoare
  • Marketa Vondrousova (20)
  • Yulia Putintseva (28), care a jucat cu dureri la Adelaide, probabil că asta a fost şi cauza nervozităţii ei în timpul celor două partide şi după câteva controale a descoperit că are pietre la rinichi, pe care le-a eliminat printr-o intervenţie chirurgicală, ieri dimineaţă:

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.